100 mii lei din bugetul local al municipiului Petroșani pentru ”coronavirus”

de WTA.ro

Consilierii locali de la Petroșani au fost convocați, miercuri, în ședință. Pe ordinea de zi a fost un singur proiect. Adoptarea unei sume de bani care să fie folosită în situațiile determinate de COVID-19.

100 de mii de la bugetul local

Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob-Ridzi, susține că suma este necesară pentru a putea gestiona situația cauzată de coronavirus.

”Un miliard de lei vechi pentru achiziționarea de hrană, materiale de igienă și ceea ce mai este nevoie în perioada următoare având în vedere situația apărută la nivel local”, a declarat primarul Tiberiu Iacob-Ridzi.

Potrivit sursei citate, din această sumă va fi asigurată hrana celor care sunt izolați la domiciliu care solicită sprijin administrației locale.… …