3 pași pentru a alege cea mai bună tâmplărie PVC pentru proiectul tău

de WTA.ro

3 pași pentru a alege cea mai bună tâmplărie PVC pentru proiectul tău

Orice fel de lucrare de construcții este automat îmbunătățită atunci când alegi să instalezi tâmplărie PVC. Aceasta vine cu numeroase avantaje comparativ cu tâmplăria clasică din lemn sau cu cea din aluminiu, incluzând durabilitatea, o izolație termică și fonică superioară sau un grad ridicat de siguranță.

Însă, pentru a profita la maximum de toate aceste beneficii, este important să știi cum să alegi tâmplăria PVC cea mai bună. Iată câțiva pași care se pot demonstra esențiali în momentul în care cauți cele mai bune ferestre termopan pentru proiectul tău.

1. Verifică profilul tâmplăriei PVC

Un prim pas în alegerea tâmplăriei este acela de a verifica specificațiile profilului. Pentru a te putea bucura de o izolare cât mai bună, este important să ții cont de câteva criterii clare. Iată care sunt acestea: adâncimea profilului ar trebui să depășească 70 de milimetri; acesta ar trebui să fie dotat cu 3 garnituri de izolare; numărul de camere ar trebui să fie 6; armăturile prezente la interior ar trebui să aibă aproximativ 1.5-2 milimetri grosime și să fie realizate din oțel durabil.

2. Alege cu grijă tipul de sticlă

În funcție de nevoile tale, poți alege mai multe tipuri de sticlă pentru uși și ferestre. Poți opta pentru versiunea clasică, Float, însă poți spori posibilitățile de izolare sau pe cele antiefracție alegând alte variante. Sticla cu emisivitate redusă sau cea cu control solar sunt potrivite pentru a menține o temperatură constantă în interior, iar cea laminată oferă un grad sporit de siguranță.

Cele mai citite articole

După alegerea tipului de sticlă, poți alege și numărul de foi de sticlă care să fie prezente în pachetul de geam. Recomandăm geamurile tripan, cu trei foi de sticlă, pentru o mai bună izolare. Poți monta tipuri diferite de sticlă la interior și la exterior, în funcție de nevoile tale.

3. Optează pentru feronerie cu multiple modalități de deschidere

Performanța ferestrelor PVC depinde și de sistemul de feronerie. Acesta ar trebui să fie cât mai durabil și rezistent, pentru a permite închiderea etanșă. Poți alege sistemul de deschidere în 4 trepte, care permite microventilarea încăperilor, sau sistemul pe 6 milimetri, de deschidere perimetrală, prin care întreaga suprafață a ferestrei se deplasează către interior, astfel încât aceasta pare închisă din exterior.

Acest sistem de fereastră 3D asigură aerisirea controlată a încăperilor și asigură un confort maxim din punct de vedere termic, dar și siguranță sporită, chiar și atunci când ferestrele sunt deschise. Sistemul de feronerie ar trebui să permită și blocarea ferestrelor, dar și manevrarea lor cu ușurință.

Pentru a te bucura de produse de top și rezultate impresionante, achiziționează ferestrele de la un producător de tâmplărie PVC de încredere, care oferă calitate certificată și specificații care promit o performanță cât mai bună. Aceștia îți pot oferi și sfaturi prețioase cu privire la tipul de tâmplărie ideal în funcție de proiectul tău.

Este important să nu te lași tentat de o ofertă la preț mic, deoarece acestea nu reprezintă investiții avantajoase pe termen lung. În aceste cazuri, calitatea are de obicei de suferit în favoarea asigurării unor costuri cât mai scăzute, lucru care va duce la nevoia de reparații repetate și, în final, la cheltuieli mai mari. Un raport calitate-preț echilibrat reprezintă o alegere mult mai inspirată din punct de vedere financiar.

Cele mai citite articole

Te-ar putea interesa