Știm cu toții cât de important este să ne vizităm regulat dentistul pentru a preveni probleme dentare și a menține o bună sănătate orală. Este însă ușor să amâni aceste vizite până în ultimul moment posibil ori chiar să le omiți, în special dacă consideri că nu există niciun motiv de îngrijorare ori că simptomele pe care le observi nu sunt chiar așa de severe. Rezultatul, din păcate, este de multe ori agravarea unor probleme care ar fi putut fi tratate cu ușurință dacă s-ar fi intervenit la timpul potrivit, probleme care acum vor fi mai dificil și mai costisitor de tratat. Pentru a nu ajunge într-o astfel de situație, este foarte important să mergi la dentist oricând observi vreun semn al unei probleme dentare. Care sunt câteva dintre simptomele pe care nu ar trebui să le ignori niciodată și care ar trebui să te determine să te programezi de urgență la stomatolog vei afla mai jos!
1. Durerea dentară
Durerea dentară este un semn clar al problemelor orale și unul dintre simptomele care indică cu certitudine necesitatea programării la clinica dentară Dr.Ardeleanu din Cotroceni!
De cele mai multe ori, durerea dentară este cauzată de carii, dar există multe alte posibile explicații, de la afecțiuni gingivale la abcese dentare sau dinți impactați (dinți care nu pot erupe complet sau corect din gingie). Numai un dentist poate evalua problema și poate determina cauza exactă a durerii. Fără o intervenție adecvată, durerea poate deveni insuportabilă și pot apărea diverse complicații.[1][2]
Mergi așadar de urgență la stomatolog dacă te confrunți cu dureri dentare, în special atunci când acestea sunt persistente, recurente sau intense ori sunt acompaniate și de alte simptome.
2. Sângerarea gingiilor
Sângerarea gingiilor este un simptom alarmant care nu trebuie ignorat. Acesta poate indica prezența gingivitei, o afecțiune dentară ce reprezintă stadiul incipient al bolii parodontale, o boală ce poate duce la pierderea dinților și la alte complicații.[1][2]
Gingivita apare atunci când, în lipsa unei igiene orale corecte, placa bacteriană care se formează constant pe dinții noștri se întărește și se transformă în tartru, care afectează gingiile. Alte simptome ale gingivitei pot include gingii inflamate și roșii, retracția gingiilor și respirația urât mirositoare.[1][2]
Sângerarea gingivală mai poate apărea și după un periaj prea agresiv al dinților ori când se introduce ața dentară în rutina de îngrijire orală.[1] Totuși, dacă observi că gingiile tale sângerează regulat ori într-un mod care te îngrijorează, este indicată o vizită la stomatolog cât mai repede posibil.
3. Sensibilitatea dentară
Sensibilitatea dentară este o problemă frecventă. Aceasta poate avea diverse cauze, unele dintre cele mai comune fiind eroziunea smalțului, afecțiunile gingivale, cariile, fracturile dentare sau procedurile dentare recente. Eroziunea smalțului, de exemplu, poate fi cauzată de consumul excesiv de băuturi acide sau de periajul prea dur, ce duce la subțierea stratului de protecție al dintelui. Afecțiunile gingivale, precum parodontoza, lasă rădăcinile dentare expuse, crescând astfel sensibilitatea.[1][2]
Sensibilitatea dentară se poate manifesta în diverse moduri, dar cel mai comun simptom este disconfortul sau durerea la consumul de alimente ori băuturi reci sau calde, dulci sau acide. Durerea poate fi ascuțită și bruscă, dar dispare de obicei după ce stimulul care a cauzat-o a fost îndepărtat. Respirația în aer rece poate provoca, de asemenea, disconfort, în special în cazul persoanelor cu sensibilitate extremă. Este esențială consultarea unui medic dentist pentru a determina cauza exactă și pentru a primi tratamentul adecvat, în special atunci când sensibilitatea dentară persistă.[1][2]
4. Respirația urât mirositoare persistentă
Respirația urât mirositoare sau halitoza persistentă este un alt semn al problemelor de sănătate orală care nu ar trebui ignorat.
Aceasta poate fi cauzată de o varietate de factori, cum ar fi alimente cu miros puternic, o igienă orală necorespunzătoare, fumatul sau anumite afecțiuni medicale. Mai poate fi însă și unul dintre semnele de avertizare ale bolilor gingivale, al cariilor dentare și al altor probleme dentare.[1][2]
În cazul în care respirația urât mirositoare persistă, este deci esențial să îți consulți medicul stomatolog. Doar el poate determina cauza exactă și poate elabora un plan de tratament adecvat.
Nu amâna vizita la dentist! Sănătatea ta orală merită toată atenția ta. Programează o consultație cât mai curând și bucură-te de beneficiile unui zâmbet sănătos și frumos!
Bibliografie:
- „Top 10 Dental Symptoms”, MouthHealthy, American Dental Association, 2024, www.mouthhealthy.org/en/top-dental-symptoms. Accesat la 25 iulie 2024
- „12 Common Dental Problems and How to Prevent Them”, Verywell Health, 2023, www.verywellhealth.com/top-common-dental-problems-1059461. Accesat la 25 iulie 2024