5 cheltuieli necesare în momentul achiziției unei locuințe

de WTA.ro

În momentul în care găsești o ofertă favorabilă de credit imobiliar, s-ar putea să te gândești automat: „Grozav! Acum îmi pot permite casa mea de vis”. Desigur, poate deveni un vis împlinit. Dar, pe lângă adrenalina aplicării pentru un credit și achiziționarea locuinței, există mai multe costuri implicate. Costuri care merg dincolo de rambursarea împrumutului.

Astfel, trebuie să iei în considerare câteva cheltuieli suplimentare, cum ar fi: costurile de închidere a negocierii cu proprietarul / dezvoltatorul, costurile pentru asigurare și impozitele aferente și multe altele pe care le vei găsi în rândurile de mai jos:

Avansul pentru creditul imobiliar

Accesarea unui credit pentru achiziționarea unei locuințe necesită depunerea unei sumă de bani din partea ta. Această sumă poartă numele de avans și reprezintă un procent din valoarea totală a locuinței pe care vrei să o achiziționezi.

Putem să ne imaginăm următorul scenariu: vrei să cumperi o casă care costă 200.000 de euro. În funcție de cerințele creditorului, să spunem că va trebui să depui un avans de 15% care să dovedească capacitățile tale de rambursare. În acest caz, pentru achiziționarea locuinței, vei primi un împrumut final de 170.000 de euro.

Fără depunerea unui avans, nu poți accesa creditul imobiliar.

Costurile de închidere

Pentru a închide un împrumut imobiliar și, de asemenea, contractul de vânzare-cumpărare, va trebui să plătești anumite costuri de închidere care reprezintă toate taxele asociate cu ipoteca. Acestea pot include:

  • Taxele de aplicare pentru credit și de verificare a dosarului;
  • Taxele pentru evaluarea locuinței conform standardelor de calitate și siguranță;
  • Taxele pentru notar și semnarea contractului de vânzare-cumpărare;
  • Taxele / comisionul pentru agentul intermediar (în caz că se lucrează cu un agent imobiliar).

Costurile de mutare propriu-zisă

Cele mai citite articole

Costurile achiziționării unei locuințe nu se opresc nici atunci când ai plătit toate taxele menționate mai sus. De asemenea, trebuie să iei în considerare și costul mutării din locul actual în noua casă.

Dacă de-a lungul timpului ai cumpărat piese de mobilier, monitoare / calculatoare pentru lucru și alte obiecte voluminoase care nu pot fi aruncate în portbagajul propriei mașini, va trebui să apelezi la o firmă de mutări mobilă. În afară de serviciul de mutare propriu-zis, firmele specializate în această activitate pot ambala obiectele pe care trebuie să le muți, le pot descompune în mai multe piese și le pot asambla, ulterior, în noua locuință.

Costurile cu asigurarea obligatorie pentru locuință

Asigurarea obligatorie de locuință este un produs care trebuie reînnoit și plătit de-a lungul timpului, atâta timp cât ești proprietar. Este un cost inevitabil care nu poate fi amânat. Iar în cazul în care este amânat, intervin costurile cu amenda.

Când îți faci bugetul final pentru achiziționarea locuinței, ia în considerare costurile legate de asigurare. Acest produs te protejează (adică îți acoperă costurile) împotriva pierderilor sau deteriorării locuinței.

Costuri legate de reparații și întreținere

Chiar dacă ți-ai cumpărat sau nu o casă nouă, costurile legate de anumite reparații și întreținerea locuinței într-un stadiu frumos amenajat vor fi inevitabile. În calitate de nou proprietar care vrea să se bucure de propria sa casă, trebuie să te uiți atent dacă anumite lucruri necesită reparații.

Costurile pentru achiziționarea unei locuințe tot cresc pe măsură ce-ți dai seama că ai nevoie de cât mai multe lucruri puse la punct. Dar cu o planificare în prealabil, poți fi pregătit să plătești pentru tot ceea ce vine împreună cu prețul locuinței. Bugetul final sau suma necesară finală poate influența alegerea locuinței. De exemplu, poți alege o casă cu un preț de achiziție mai mic pentru a te asigura că resursele tale pot susține confortabil rambursarea creditului și cheltuielile suplimentare.

Cele mai citite articole

Te-ar putea interesa