La sediul Primăriei Năvodari a fost semnat, astăzi, contractul de dare în folosință gratuită a clădirii în care va funcționa Serviciul Județean de Ambulanță Constanța – substația Năvodari.
Clădirea a fost modernizată de Primărie și se află în imediata vecinătate a viitorului spital din Năvodari.
Predarea-primirea imobilelor (clădire și teren aferent) s-a făcut pe baza unui protocol semnat de primarul orașului Năvodari, Florin Chelaru, și managerul general al Serviciului Județean de Ambulanță Constanța, dr. Laurențiu Bădescu.
Primăria Năvodari precizează că astfel continuă eforturile pentru ca năvodărenii să poată beneficia de cele mai bune servicii medicale, după ce în urmă cu trei luni, primarul Florin Chelaru a predat către Spitalul Județean Constanța clădirea pentru înființarea noului Centru Medical Năvodari.
Cele mai citite articole
”Ne-am adunat în acest cadru pentru a preda partea de construcție a spitalului de la Năvodari către Serviciul de Ambulanță Constanța. Așa cum știu toți năvodărenii, clădirea este împărțită în două – o parte a fost predată către Spitalul Județean Constanța în luna iulie și o altă parte este dată acum către Serviciul Județean de Ambulanță Constanța. Este vorba de partea din spate, unde sunt cele trei ambulanțe din orașul nostru”, a declarat primarul Florin Chelaru.
”Năvodari este o localitate de suflet pentru mine, unde ne-am dezvoltat profesional și eu, și soția mea. Noi am venit în sprijinul acestei comunități cu trei ambulanțe noi. Cetățenul trebuie să aibă asistență medicală de urgență și datoria noastră este să îi asigurăm aceste servicii”, a afirmat doctorul Laurențiu Bădescu, manager general al Serviciului Județean de Ambulanță Constanța.
În luna august, Ministerul Sănătății a emis avizul de funcționare pentru noul Centru de Sănătate Multifuncțional Năvodari, ceea ce înseamnă că unitatea medicală corespunde normelor sanitare în vigoare. După ce a fost reabilitată și modernizată cu fonduri de la bugetul local, cea mai mare parte a clădirii a fost predată, în luna iulie a acestui an, către Spitalul Județean Constanța, amintește Primăria Năvodari.
Sursa: Primăria Năvodari