Prahoveanul care protestează la Mizil renunță la greva foamei după 8 zile. “Totul este în zadar!”

de WTA.ro

Bogdan Minculeț (45 de ani) renunță la greva foamei după 8 zile în care a protestat împotriva felului în care Primăria Mizil își desfășoară activitatea. Acesta susține că un director din primărie i-a propus să-l angajeze. 

Firma de salubritate care are contract cu Primăria Mizil este doar una dintre nemulțumirile pe care Bogdan Miculeț le are.

Acesta a declarat, pentru Ziarul Incomod, că a descoperit mai multe nereguli privind activitatea acesteia și că răspunsurile primite de la primărie cu privire la salubritate sunt neconforme cu realitatea.

De exemplu, Minculeț a solicitat numărul măturătorilor care se ocupă de curățenia căilor publice, care este norma pentru fiecare și suprafața totală prevăzută în contract.

Protestatarul susține că a primit cifre neconforme cu realitatea, că numărul măturătorilor este mai mic și că, oricum, nici aceștia nu-și îndeplinesc atribuțiile.

De asemenea, bărbatul care locuiește în Mizil a reclamat că a solicitat și alte informaţii publice, iar răspunsurile nu i-au fost oferite de Primăria Mizil, deşi termenul legal de 30 de zile a fost de mult depăşit.

Minculeț mai susține că, vineri, a fost convocat la o discuție.

“Niciuna dintre explicațiile lor nu este acceptabilă. Am stat 3 ore la Primărie, au tot încercat să mă convingă. Directorul mi-a propus, din nou, de față cu primarul, să mă angajeze. Am prezentat un proiect, am spus să nu mă pună pe mine, să ia pe altcineva. Nu e prima dată când au vrut să-mi închidă gura cu promisiunea angajării. Păi ce să fac, mă angajez și continuă totul la fel?”

Acum, după 8 zile în care a trăit cu ceai și apă, protestatarul pune capăt grevei foamei

“Bună ziua!
A opta zi…totul este în zadar!
Mai nou, nu mai este nimeni nici interesat nici responsabil: nici primar, nici director executiv, nici director Salub, nici reprezentant Mediu, nimeni, probabil eu că am întrebat!

Cele mai citite articole

Sunt disfuncționalități grave în această instituție, nu există o regulă sau un regulament care să impună celor responsabili de emitere a unei informații, asumarea prin semnătură, cu toate că legea 544/2001 prevede acest lucru.

Acest fapt duce la ceea ce se întîmplă acum, autoritățile nu pot răspunde si toți fug de răspundere.

Dacă un subordonat cere o informație unui superior, pentru redactarea unui răspuns, nu este normal și logic că el să aibă încredere totală în această informație? Eu cred că da!

Aici e invers…după ce a transmis informația, subordonatul este tras la răspundere că nu a verificat informația.

Mă voi sunteți nebuni? Unde să o verifice, cum să facă acest lucru, de ce ar trebui să aibă dubii în privința superiorului, de ce superiorul emite o falsă informație?

Aici a fost așa: persoana a mers la Salub, a întrebat de sumă și cantitate, directorul și-a consultat hîrțoagele și a răspuns..31T/10698.

Acu’ dacă tu ești de bună credință, ce draci pe ține să ai să-i zici directorului: nu te cred, dă să văd io?? Sau alt funcționar pe care îl întrebi.

Directorul Salub a raportat fals, a mințit, au mințit și Garda de Mediu că au făcut igienizarea, au făcut niște poze.

Azi de la Salub au trimis niște avize, toate însumate reprezentînd 3 tone gunoi strîns nesusținute de nici o factură!
Această fapta ce dracu oare reprezintă??

Cine oare ar trebui să sesizeze acest lucru organelor competențe, eu sau demnitarii și funcționarii acestei instituții.

Ce măsuri o să luați pentru remedierea acestor disfuncționalități, ați fost puși în situația de a nu putea răspunde unui cetățean datorită minciunilor și complicitatilor la care va dedati.
TRANSPARENȚĂ…….aha!”, a scris Bogdan Minculeț pe Facebook.

Post-ul Prahoveanul care protestează la Mizil renunță la greva foamei după 8 zile. “Totul este în zadar!” apare prima dată în Ziarul INCOMOD.

Cele mai citite articole