Militarii, trimiși în punctele cheie din județ, la intrări și la Pinticu, unde e un focar

de WTA.ro

(FOTO) Filtrele la intrările în județul Bistrița-Năsăud au fost întărite, începând de duminică, a declarat prefectul Stelian Dolha. Potrivit acestuia, militarii au fost trimiși să îi sprijine pe polițiști la intrările în Bistrița-Năsăud dinspre Mureș, Cluj, Suceava și Maramureș (Teaca, Braniștea, Pasul Tihuța, Tiha Bârgăului respectiv Dealu Ștefăniței), dar și în satul Pinticu din comuna Teaca unde este un adevărat focar de infecție.

”A intrat Armata la Pinticu, la Braniștea și la Tihuța. Vorbim de intrările în județ. Cea de la Reteag e securizată de cei de la Cluj. Am discutat cu prefectul de Cluj care a trimis acolo Armata. La Pinticu este un focar, iar comuna Teaca este și ea zonă de intrare în județ. În cursul zilei de duminică au mai ajuns militari la Dealu Ștefăniței, la granița cu Maramureș”, a declarat prefectul Stelian Dolha pentru Timp Online.

COMUNICAT INSTITUȚIA PREFECTULUI

”Situația epidemiologică cu totul specială din județele învecinate, în special Suceava, dar și Cluj sau Mureș, precum și din comunele aflate în apropierea graniței cu acestea, au impus suplimentarea dispozitivelor de patrulă și control și întărirea acestora cu forțe ale MApN.

La solicitarea prefectului județului, Stelian Dolha începând de astăzi, 5 aprilie, au fost instalate echipaje mixte la punctele de intrare în județ și municipiu. Filtrele fixe au fost instalate încă din cursul dimineții în Tiha Bârgăului și Pasul Tihuța pentru intrarea-ieșirea către județul Suceava și în Dealu Ștefăniței pentru limita cu județul Maramureș. Alte filtre au fost instalatate în comuna Braniștea, pentru ieșirea spre Cluj și Teaca pentru județul Mureș, dar și pentru supravegherea situației epidemiologice din localitatea Pinticu.

Pentru municipiul Bistrița filtrele sunt instalate la ieșirea dinspre cartierul Unirea, respectiv ieșirea către orașul Năsăud.

Pentru siguranța locuitorilor din Bistrița-Năsăud este nevoie de întărirea filtrelor dar și de verificarea minuțioasă a justificării deplasării la zeci sau sute de kilometri distanță a locuitorilor din județele vecine. Chiar dacă măsurile luate la nivel județean, inclusiv cele referitoare la documentele care însoțesc situațiile de excepție pentru care se permite deplasarea pot părea mai restrictive, toate au fost adoptate în interesul locuitorilor acestui județ. Am convingerea că vom reuși, împreună, printr-un efort comun al tuturor celor din linia 1 dar și al locuitorilor județului, să trecem cu bine peste această perioada de cumpănă”, a declarat prefectul Stelian Dolha.

Reamintim că un bărbat de 59 de ani din Pinticu, întors acasă din Elveția, a decedat la începutul acestei luni după ce fusese transportat la Spitalul de Urgență Bistrița în stare gravă. A fost tratat ca suspect Covid-19, fiind declarat pozitiv după deces. Între timp, familia apucase să-i facă un priveghi la care au participat mai mulți localnici. Așa s-a ajuns la un adevărat focar de infecție.

Fiind vorba de o localitate cu populație prepoderent de etnie romă, autoritățile au dificultăți să mențină ordinea publică. ”Romii din Pinticu sunt de nestăpânit de ani de zile. Intră în casa omului și îi iau de pe foc oala cu sarmale și omul nu îndrăznește să zică nimic, că îi dau în cap. Intră în magazine și se servesc cu marfă și vânzătoarele tac chitic că se tem. Toată gașca asta ajunge acum zilnic în zona dinspre Posmuș. Umblă la cerșit din poartă în poartă, dar cerșitul e un pretext. Ei de fapt studiază ce e prin curți și nopțile următoare vin la furat. Lumea e îngrozită. O să ajungă să dea în cap la oameni. Să știți că nu exagerez. Țiganii din Pinticu nu sunt inofensivi ca alții. Sunt extrem de violenți”, ne-a transmis un cititor din zonă.

Cele mai citite articole

Președintele Partidei Romilor Pro Europa Bistrița-Năsăud, Emil Neia Lăcătuș, a declarat însă pentru Timp Online că, potrivit informațiilor sale, infracționalitatea a scăzut la Pinticu: ”Chiar dacă mai sunt romi care creează unele probleme, aceștia sunt puțini. Regretăm faptul că s-a creat această impresie generală din cauza unor indivizi. Asigurăm cetățenii din zonă că liderii noștri locali, împreună cu autoritățile, vor avea grijă ca lucrurile să fie sub control”, a spus liderul PRPE Bistrița-Năsăud.

Situația epidemiologică cu totul specială din județele învecinate, în special Suceava, dar și Cluj sau Mureș, precum și…

Publiée par Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud sur Dimanche 5 avril 2020

SANCȚIUNI ÎN ULTIMELE 24 DE ORE

În ultimele 24 de ore, pe raza judeţului Bistrița-Năsăud au fost angrenaţi în activităţi specifice de control 220 de poliţişti, 81 de jandarmi, 41 de poliţişti locali, militari ai Brigăzii 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan”.

Polițiștii au efectuat 1.787 de verificări la persoane aflate în izolare la domiciliu, în 847 de locații, ocazie cu care au fost depistate 2 persoane care nu au respectat măsura izolării. Persoanele în cauză au fost plasate în carantină, sub pază și sancționate contravențional cu amenzi în valoare de 15.000 de lei. De asemenea, pentru nerespectarea ordonanțelor militare, polițiștii au aplicat alte 70 de sancțiuni contravenţionale, în valoare de 168.200 lei, unor persoane care nu au respectat reglementările care privesc restricțiile de circulație impuse prin ordonanțele militare în vigoare.

Jandarmii au verificat 698 persoane, aflate în 404 locații, din 84 de localități, pentru monitorizarea prezenței la domiciliu a acestora. Totodată, aceștia au desfășurat misiuni pentru verificarea modului de respectare a prevederilor Ordonanței Militare nr. 3, privind circulația persoanelor în afara locuinței sau gospodăriei, ocazie cu care au aplicat 25 de sancțiuni contravenționale în valoare de 33.000 de lei.

În ultimele 24 de ore, pe raza judeţului nostru, au fost angrenaţi în activităţi specifice:- 220 de poliţişti- 81 de…

Publiée par Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud sur Dimanche 5 avril 2020

Cele mai citite articole

Te-ar putea interesa