Grupul de Comunicare Strategică al Guvernului a anunțat azi că un număr de 35 de cadre medicale şi 75 de pacienţi de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti au fost confirmaţi cu coronavirus, din 22 martie şi până în prezent. Într-un interviu dat azi Libertății, managerul spitalului vorbea însă de 40 de cadre medicale depistate pozitiv.
Grupul de Comunicare Strategică a transmis, luni, că la nivelul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, din data de 22 martie până în prezent, au fost identificate pozitiv la testul pentru noul coronavirus (COVID-19) 35 de cadre medicale şi 75 de pacienţi.
În ultimele 3 zile au fost confirmate pozitiv 2 cadre medicale şi un pacient, conform raportării managerului Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti”, a arătat sursa citată.
Testarea a fost declanşată în 22 martie, la nivelul personalului medical şi al pacienţilor, observându-se o creştere în dinamică a rezultatelor pozitive pentru aceste categorii din SUUB.
Cele mai citite articole
Acum două săptămâni erau infectate doar 27 de persoane din întreg spitalul.
Testarea a fost declanșată în 22 martie, la nivelul personalului medical și a pacienților, observându-se o creștere în dinamică a rezultatelor pozitive pentru aceste categorii din SUUB.
Azi dimineață însă, managerul Spitalului Universitar, Cătălin Cârstoiu, spunea că sunt 40 de cazuri de coronavirus în rândul cadrelor medicale.
”Datele sunt de până vineri, pentru că datele de luni nu s-au centralizat încă”, a spus acesta, pentru Libertatea.