Angajații Primăriei Oravița distribuie în aceste zile locuitorilor din oraș, modele de declarații pe proprie răspundere, necesare pentru deplasările pe perioada în care este în vigoare Ordonanța militară nr. 3 privind circulația persoanelor. Decizia de a distribui aceste declarații tipizate a fost luată de administrația locală în urma solicitărilor numeroase primite în acest sens de la cetățeni.
„Datorită situației generate de necesitatea completării declarațiilor pe propria răspundere privind părăsirea locuințelor și cererii mari de distribuire a acestor declarații către concetățeni, angajații primăriei Oravița au început azi distribuirea în blocurile de locuințe din cartierul Zona Gârii a declarațiilor tipizate. În zilele următoare se va continua acțiunea în restul blocurilor, cartierul Forviz, străzile laterale și localitățile aparținătoare astfel încât toți cetățenii orașului nostru să poată intra în posesia acestor declarații”, informează reprezentanții Primăriei Oravița.
Cele mai citite articole
Ordonanța Militară 3/2020 prevede că, indiferent de momentul la care are loc, circulația persoanelor în afara locuinței sau gospodăriei se poate face numai pentru anumite motive de ordin profesional, personal sau umanitar, indicate în mod limitativ. Pentru a justifica o deplasare efectuată în afara locuinței în interes profesional, persoana în cauză trebuie să prezinte, în cazul unui control, după caz, legitimația de serviciu, o adeverință eliberată de angajator sau o declarație pe proprie răspundere. Amenzile pentru nerespectarea ordonanțelor militare sunt cuprinse între 2.000 lei și 20.000 lei pentru persoanele fizice și între 10.000 și 70.000 de lei pentru persoanele juridice.
Karina TINCUL