Comitetul județean pentru Situații de Urgență
Suceava a decis, joi, unele completări și derogări în legătura că intrarea/ieșirea
persoanelor și transporturilor de mărfuri în zona de carantină a municipiului
Suceava care include și opt localități limitrofe.
Astfel, având în vedere necesitatea
clarificării unor aspecte privind prevederile Ordonanței Militare nr. 6/2020,
în vederea identificării unor soluții care să vină în sprijinul cetățenilor
aflați în zona de carantină, prin
Hotărârea nr. 11/09.04.2020 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava
au fost stabilite unele completări și derogări în ceea ce privește dispozițiile
privind intrarea și respectiv ieșirea din zona de carantină.
Potrivit noii hotărâri, „în zona de carantină
instituită pe perioada stării de urgență prin Ordonanța Militară nr. 6/2020,
formată din municipiul Suceava, orașul Salcea și comunele Adâncata, Ipotești,
Bosanci, Moara, Șcheia, Pătrăuți și Mitocu Dragomirnei, este permisă intrarea,
respectiv ieșirea pentru transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, a
materiilor prime și resurselor necesare desfășurării activităților economice
(materiale, financiare, umane) în zona de carantină, precum și aprovizionării
populației, pe baza documentelor justificative care să indice scopul și
destinația transportului.”
Aceeași hotărâre stabilește că „din zona de
carantină instituită pe perioada stării de urgență prin Ordonanța Militară nr.
6/2020, formată din municipiul Suceava, orașul Salcea și comunele Adâncata,
Ipotești, Bosanci, Moara, Șcheia, Pătrăuți și Mitocu Dragomirnei, este permisă
ieșirea, respectiv intrarea persoanelor care locuiesc în zona de carantină, dar
care activează în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale,
sanitar, situațiilor de urgență, asistenței și protecției sociale, serviciilor
de utilitate publică, alimentare cu apă, energetic, comunicații,
transporturilor, gospodăririi apelor, pentru situații excepționale care țin de
menținerea serviciilor publice sau operaționale”.
Cele mai citite articole
Totodată, este permisă și intrarea/ieșirea
persoanelor care activează în domeniul agricol, pomicol, al creșterii
animalelor și apiculturii.
„Din zona de carantină instituită pe perioada
stării de urgență prin Ordonanța Militară nr. 6/2020, formată din municipiul
Suceava, orașul Salcea și comunele Adâncata, Ipotești, Bosanci, Moara, Șcheia,
Pătrăuți și Mitocu Dragomirnei, este permisă ieșirea, respectiv intrarea
persoanelor care locuiesc în zona de carantină, dar care activează în domeniul
agriculturii, pomiculturii, creșterii animalelor și apiculturii, pe baza
documentelor justificative certificate de autoritățile competente, care să
confere natura activității. Persoanele în cauză vor purta în mod obligatoriu
echipament de protecție – mască și mănuși sub sancțiunea nepermiterii ieșirii
din zona de carantină”, se arată în noua hotărâre.
este permisă ieșirea, respectiv intrarea
persoanelor care locuiesc în zona de carantină, dar care activează în domeniul
agriculturii, pomiculturii, creșterii animalelor și apiculturii, pe baza
documentelor justificative certificate de autoritățile competente, care să
confere natura activității. Persoanele în cauză vor purta în mod obligatoriu
echipament de protecție – mască și mănuși sub sancțiunea nepermiterii ieșirii
din zona de carantină.”
The post Derogări privind ieșirea/intrarea în zona de carantină a municipiului Suceava pentru persoane și transporturi de mărfuri appeared first on NewsBucovina.