Ieri și-a pus poalele în cap și a strigat hoții, azi a pus lacătul pe primărie!

de WTA.ro

Dureri în cot în legătură cu coronavirusul și față de gropile imense din drumurile comunei, dar, maxim interes față de dispariția unor lămpi vechi, înlocuite din rețeaua stradală de iluminat public. Asta a manifestat șeful administrației locale din comuna Vladimir, ieri, în timp ce astăzi a pus lacătul pe primărie și s-a retras, în ziua liberă, la umbra vilei sale. În instituție, vineri, nici țipenie, UAT-ul având drept paznic doar o cameră de luat vederi.

Ion Ianași, primarul de Vladimir, cel care a strigat ,,hoții” pentru un prejudiciu infim, (lămpile vechi indicate drept furate neputând fi cuantificate, urmare a vechimii și deteriorării, iar tomberoanele așa-zis furate fiind și acum în curtea primăriei), a intrat în libere, lăsând luptele electorale până după Paști. Edilul liberal a păstrat însă capcana deschisă, Ianași lăsând în curtea primărie un maldăr de lămpi vechi, dar și tomberoanele care l-au adus, în aceste zile, în atenția opinie publice, după ce i-a indicat drept infractori pe patru subalterni ce fraternizează cu PSD.

Cele mai citite articole

Asta, în timp ce reclamantul s-a făcut că uită că este inculpat într-un dosar penal cu un prejudiciu, calculat de procurori, la 270.000 de lei.

Podul de la Andreești, că de el este vorba, este ,,gata”, s-a lăudat ieri primarul, vrând să spună că e ,,gata lăsat”, lucrarea plătită anticipat și finalizată de constructor sub presiunea anchetatorilor, demonstrând doar o investiție de mântuială care s-a distrus deja în câteva luni.

Dezastrul administrației ,,Ianași” nu se vede doar de la pod, ci pe drumurile pline de gropi, în declarațiile localnicilor cărora le fuge terenul de sub picioare, în timp ce edilul are asfalt la poartă, ori pe drumurile pietruite doar până la locuințele consilierilor PNL. Dar despre toate acestea, după sărbători…

Cele mai citite articole

Te-ar putea interesa