Directorul Piețe Sibiu SA, Teodor Birț, a spus, în cadrul emisiunii Interviuri pe Față, că societatea avea în plan să renoveze în acest an Piața Rahova. Din cauza pandemiei însă, nu se știe ce se va întâmpla de acum înainte.
[This post contains video, click to play]
Cele mai citite articole
„Piețele din Sibiu, și nu numai din Sibiu, ci din toată țara, ar trebui cel puțin renovate, dacă nu refăcute de la zero, pentru că sunt niște incinte care nu au mai fost renovate de ani buni. Anul acesta, dacă nu apărea această pandemie, piața Rahova intra într-un proces de renovare. La sfârșitul anului, ne doream să începem renovarea în Rahova, pentru că este o piață mai mică pe care doream să o renovăm, să o aducem la standardele normale, astfel încât să putem aduce producătorii din piața Cibin, în momentul în care piața Cibin ar fi intrat într-un proces de reamenajare. La acest moment, nu știu ce se va întâmpla, pentru că nici noi nu mai funcționăm cum trebuie și s-ar putea să trebuiască să amânăm. Pentru mine renovarea piețelor este o preocupare principală și trebuie să găsim soluții ca să le schimbăm, pentru că nu arată așa cum ar trebui. Această societate care administrează piețele este o societate a Consiliului Local, este o societate care nu face profit foarte mare, pentru că profit înseamnă chirii, taxe foarte mari pe care le-am percepe de la producători și comercianți – partenerii noștri. Aceste taxe și chirii ridicate se reflectă în prețul pe care îl percep, deci practic tot în buzunarul sibianului. Niciodată nu am considerat că este bine ca piața să facă beneficii foarte mari. Însă neavând beneficii foarte mari, nu putem face investiții. Noi ca și societate a Consiliului Local nu putem recurge la a încerca să atragem fonduri europene pentru că nu ne permite legislația. Deci suntem practic într-un cerc vicios din care este greu să ieșim. Ce este foarte important – avem sprijinul Primăriei. Primăria poate să ne ajute. O piață mai mică cu este Rahova, putem cu un credit bancar, cu niște efoturi din partea societății, s-o aducem la nivelul la care ar trebui, dar nu putem să facem și Cibinul și Vasile Aaron în același timp. Oricum, piața Cibin e o investiție mult prea mare pentru ceea ce putem noi să suportăm. Este bine ca oamenii să înțeleagă, nu se pune problema de rea voință. Pentru orice renovare trebuiesc bani. Piața Rahovei nu trebuie extinsă. Piața Rahovei este suficient ca să poată să absoarbă și producătorii din zona Cibinului. Din contră, ea trebuie puțin redimensionată, pentru că trebuie să funcționeze în niște parametrii corecți. Găsim soluții pentru producătorii din piața Cibin, într-un moment, le găsim o altă locație în zona Orașului de Jos”, a spus Teodor Birț, directorul Piețe Sibiu SA.