3 situaţii periculoase la volan şi cum le poţi face faţă

de WTA.ro

Atenţia la volan este esenţială pentru a ajunge cu bine la destinaţie. Odată cu creşterea numărului de kilometri parcurşi în diferite condiţii de trafic, vei dobândi ceea ce se numeşte atenţie distributivă şi vei putea anticipa o serie de potenţiale pericole. În calitate de şofer, eşti expus la două mari categorii de pericole: cele care depind de starea ta la volan şi cele exterioare. Iată cum să faci faţă la câteva categorii de riscuri.

Derapajele

Maşina poate derapa în urma unei manevre greşite sau la contactul anvelopelor cu o porţiune alunecoasă. Atunci când se întâmplă acest fenomen, o reacţie potrivită de la volan poate reduce semnificativ pagubele. Cauzele pot fi diferite, la fel şi condiţiile în care se întâmplă. Prezenţa de spirit este foarte importantă, pentru a anticipa ce loc de manevră ai în eventualitatea apariţiei unui obstacol neprevăzut. La fel de importantă este starea tehnică a maşinii. Pentru a avea stabilitate în condiţii de schimbare bruscă a direcţiei de mers, trebuie să te ajute în primul rând anvelopele, deoarece sunt singura interacţiune a maşinii tale cu suprafaţa carosabilă. Dacă banda de rulare a cauciucurilor tale este aproape de limită sau ai nevoie de pneuri de sezon, găseşti anvelope la Acvila România pentru orice model şi buget. În cazul subvirării, când autovehiculul pierde controlul din partea din faţă, reducerea vitezei este folositoare, fie că vorbim de frână clasică sau de motor. Derapajul tradiţional însă este atunci când pierzi controlul asupra punţii din spate, situaţie în care frânarea nu este recomandată. Diferenţa de echilibru dintre punţile spate şi faţă trebuie compensată fără a aplica o presiune suplimentară prin frânare. În principiu este o chestiune de experienţă, dar cel mai important este să nu faci manevre bruşte de schimbare a direcţiei de mers. Dacă simţi că poţi controla maşina din acceleraţie, încearcă să o aduci în direcţia normală de mers. Totul depinde de condiţiile de trafic, de vreme, de viteză şi de starea tehnică a maşinii.

Acvaplanarea

Cele mai citite articole

Dacă derapajele sunt specifice, din punct de vedere meteorologic, sezonului rece, cu zăpadă şi polei pe carosabil, acvaplanarea este un fenomen care se poate produce în orice perioadă a anului. Este suficient să intri cu viteză de pe o suprafaţă uscată pe o porţiune de drum acoperită de apă pentru a pierde controlul volanului. Şi în acest caz, anvelopele fac diferenţa. Dacă ai cauciucuri cu bandă de rulare suficient de adâncă şi o dispunere a canelurilor favorabilă îndepărtării apei întâlnite pe drum, eşti în siguranţă atunci când circuli cu o viteză sub limita legală. În momentul în care banda de rulare este tocită peste măsură, apa de pe carosabil nu poate fi îndepărtată, iar între roată şi şosea se creează o pernă de apă pe care maşina aproape pluteşte, fără a mai putea fi controlată. Frâna de motor este prima măsură de siguranţă pe care o poţi lua. În cazul maşinilor cu cutie de viteze manuală, ridică piciorul de pe acceleraţie şi apasă pedala de ambreiaj. Această manevră va ajuta maşina să reducă din viteză fără mişcări bruşte. Pentru maşinile cu cutie de viteze automată, soluţia este să iei piciorul de pe ambele pedale şi să începi să simţi când poţi controla direcţia de mers din volan.

Când pericolul vine din interior

Dacă situaţiile amintite ţin mai mult de condiţiile de trafic, infrastructură şi vreme, există anumite gesturi pe care dacă le faci la volan, devii tu însuţi un pericol. Depăşirea vitezei legale, manevrele bruşte de accelerare, frânare sau schimbare a direcţiei de mers, depăşirile riscante, condusul când eşti distras de telefon, muzică sau discuţiile din habitaclu, oboseala sau furia sunt tot atâtea cauze pentru care şofatul devine un pericol. Reflexele scad atunci când nu gândeşti lucid sau forţezi limitele maşinii, iar orice obstacol te poate pune în pericol. Soluţia este să nu te urci la volan într-o astfel de stare, iar dacă te cuprinde pe parcurs, să opreşti câteva minute pentru a te linişti şi a-ţi recăpăta luciditatea.

Starea tehnică a maşinii este importantă pentru a trece cu bine peste situaţiile neprevăzute. Reviziile la timp şi verificările înaintea parcurgerii unui drum lung sunt măsuri pe care le poţi lua pentru a te simţi în siguranţă la volan. Atunci când conduci, atenţia este esenţială: atât la maşina ta, cât şi la ceilalţi participanţi la trafic, la condiţiile de drum şi la starea carosabilului.

Cele mai citite articole

Te-ar putea interesa