Agenția Națională de Administrare Fiscală este una dintre cele mai importante și „înspăimântătoare” instituții de stat. Deși, acest organ de specialitate pune accent pe control, prevenție și îndrumare și nu pe aplicarea pedepselor fiscale, nici un contribuabil nu-și dorește să intre în atenția ANAF pentru nerespectarea obligațiilor legale. Activitatea agenției presupune efectuarea controalelor fiscale, colectarea sumelor datorate la bugetul de stat, gestionarea și dezvoltarea relațiilor cu persoanele fizice și juridice. Iată ce este important să știi despre ANAF:
Este în subordinea Ministerului Finanțelor Publice
Agenția a fost înființată la data de 1 octombrie 2003 și, de atunci, este în subordinea Ministerului Finanțelor Publice. Personalitatea juridică proprie și-a dobândit-o în ianuarie 2004, atunci când a devenit operațională. În cadrul ANAF, funcționează direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, dar și Direcția Generală Antifraudă Fiscală, Direcția Generală Control Venituri Persoane Fizice, Direcția Generală a Vămilor, Direcția Generală de integritate, Direcția de Administrare a Marilor Contribuabili sau Direcția Generală de Management a Riscului.
Colectează sumele pentru bugetul general consolidat
Misiunea ANAF este aceea de a colecta și gestiona, în mod eficient, taxele, impozitele, contribuțiile sociale sau alte sume pe care contribuabilii le datorează bugetului general consolidat. În acest fel, asigură resursele pentru cheltuielile publice ale societății și ajută la îmbunătățirea stării relaționale dintre instituție și contribuabil.
Efectuează două tipuri de inspecție fiscală
Fiecare control al ANAF este realizat în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală. Acesta reprezintă verificarea legalității și conformității declarațiilor fiscale, precum și corectitudinea și exactitatea îndeplinirii obligațiilor fiscale. În acest sens, poate fi efectuată o inspecție fiscală generală sau o inspecție fiscală parțială. În primul caz, ANAF analizează modul în care un contribuabil și-a îndeplinit toate obligațiile fiscale și contabile pe o perioadă determinată de timp. Dacă este realizată o inspecție parțială, atunci se verifică felul în care sunt îndeplinite una ori mai multe obligații fiscale, pe o anumită perioadă de timp.
Oferă servicii prin mai multe căi
Cele mai citite articole
ANAF oferă contribuabililor servicii la sediul administrației fiscale (îndrumare și asistență, depunerea declarațiilor fiscale) și la distanță, telefonic, electronic sau prin corespondență. În ceea ce privește serviciile oferite telefonic, este vorba despre acces date prin SMS, asistență, Telverde ori Helpdesk, în timp ce, prin corespondență, se oferă îndrumare și asistență contribuabililor. În mod electronic, prin website-ul instituției, pot fi depuse declarații online, sesizări, sunt prezentate informații publice, ghiduri sau se oferă asistență.
Controalele realizate de ANAF au, la bază, o analiză de risc
Înainte de a decide demararea unei inspecții fiscale generale sau parțiale, Fiscul face o analiză de risc pentru a alege contribuabilii care prezintă un risc ridicat. Pentru realizarea unei analize ANAF, ia în considerare, printre altele, deductibilitatea cheltuielilor și a taxei pe valoare adăugată, existența documentelor justificative, susținerea necesității cheltuielilor, relațiile de afiliere, veniturile și cheltuielile raportate ale contribuabililor. Verificarea datelor ANAF despre firmă poate fi realizată și de către antreprenor, pentru propria societate sau alte companii de interes, în scopul eliminării riscurilor de business și a pregătirii pentru eventualele controale ale organului de specialitate.
DGAF, cea mai importantă structură din cadrul agenției
Înființată în data de 26 iunie 2013, Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) este o structură fără personalitate juridică și are ca obiectiv combaterea evaziunii fiscale, a fraudei fiscale și vamale. Aceasta este cea mai temută parte a ANAF și una dintre cele mai active. În primul său an de activitate, spre exemplu, instituția a reușit să constate prejudicii de aproape un miliard de euro.
Spațiu privat virtual pentru persoanele fizice
Persoanele fizice pot beneficia de comunicarea electronică a informațiilor și înscrisurilor referitoare la situația lor fiscală. Înregistrarea poate fi efectuată prin intermediul website-ului ANAF sau prin folosirea unui certificat digital calificat. SPV permite contribuabililor să vizualizeze obligațiile de plată, să depună, electronic, declarații fiscale sau să primească acte administrativ fiscale.
Rolul ANAF este esențial pentru societate întrucât instituția asigură resursele necesare cheltuielilor publice, însă, totodată, aplică unitar legea, previne și combate evaziunea fiscală și apără interesele fiscale și financiare ale contribuabililor.