Deși UEFA Champions League rămâne cea mai importantă competiție continentală, Europa League propune în fiecare sezon dueluri foarte interesante, în care sunt implicate cluburi de mare anvergură.
În acest sezon, sunt înscrise în competiție formații precum Barcelona, Manchester United, Arsenal, AS Roma, Juventus sau Ajax Amsterdam. Unele dintre acestea vor fi nevoite să treacă de play-off, pentru a ajunge în optimi. Iată care sunt șansele celor mai tari echipe, în turul duelurilor eliminatorii!
FC Barcelona, favorită certă contra lui Manchester United
Barcelona – Manchester United, 16 februarie, ora 19:45 – Eliminată din Liga Campionilor, după ce nu a putut să se claseze pe una dintre primele două poziții ale grupei din care au mai făcut parte și Bayern Munchen, Inter Milano și Viktoria Plzen, Barca trebuie să treacă de Manchester United, pentru a putea participa în optimile Europa League.
Englezii sunt pe val, după ce Erik ten Hag a reușit să îi facă să joace un fotbal excelent, iar câștigarea competiției este obiectivul lor. Însă catalanii sunt favoriți clar, pentru un succes în manșa tur. Cota pentru victoria lor este 1,71, cea pentru a lui United de 4,40, în timp ce remiza a primit cota 4,00. Fie că ești fan Barcelona sau Manchester United, pariază pe meciurile din Europa League și profită de cotele excelente ale favoriților tăi.
Ajax Amsterdam – Union Berlin, 16 februarie, ora 19:45 – semifinalistă a Ligii Campionilor în 2019, Ajax Amsterdam are o misiune dificilă în play-off-ul pentru optimile Europa League. “Lăncierii“ dau piept cu revelația din Bundesliga, Union Berlin.
Cota pentru un succes al lui Ajax, în meciul de pe Amsterdam Arena, este 1,78, în vreme ce un succes al oaspeților este cotat cu 4,50. Remiza a primit o cotă de 3,70. O calificare a lui Ajax ar îmbogăți tabloul optimilor cu un nume legendar al fotbalului european. Formația din Țările de Jos a câștigat Cupa UEFA în 1992 și are în palmares și patru Ligi ale Campionilor.
Juventus – FC Nantes, 16 februarie, ora 22:00 – italienii din Torino sunt într-o situație critică. Juventus a fost aspru sancționată din cauza practicilor neregulamentare ale conducerii administrative, iar “Bătrâna Doamnă“ se regăsește la jumătatea clasamentului din Serie A, după ce i-au fost deduse 15 puncte.
Astfel, singura șansă realistă a torinezilor de a prinde un loc în viitoarea ediție a grupelor Champions League este să câștige Europa League. Pentru ca acest lucru să fie posibil, ei trebuie să treacă mai întâi de FC Nantes. Cota pentru victoria italienilor, în prima manșă, este de 1,41. Victoria francezilor este cotată cu 8,00, iar remiza cu 4,60.
În cazul în care marile cluburi care vor participa în play-off reușesc să se califice în faza optimilor Europa League, ele li se vor alătura celorlalte formații de top prezente acolo. Este vorba despre Arsenal, Feyenoord sau Real Sociedad.
Tot în optimi ar mai putea ajunge și AS Roma, FC Sevilla sau PSV Eindhoven. Profită de meciurile tari din cel de-al doilea eșalon fotbalistic continental și pariază, în mod responsabil, pe favoriții tăi. Nu uita că toate cotele pe care ți le-am prezentat se pot modifica, până la startul partidelor.
Sursa foto: Pixabay.com