Semnarea contractelor a devenit mai simplă și eficientă odată cu dezvoltarea tehnologiei digitale și adoptarea unei legislații corespunzătoare. Legea nr. 214 din 5 iulie 2024 privind utilizarea semnăturii electronice, a mărcii temporale și prestarea serviciilor de încredere bazate pe acestea (Legea 214/2024) aduce modificări esențiale în utilizarea semnăturii electronice și a serviciilor de încredere. Anterior intrării în vigoare a Legii 214/2024, semnătura electronică era reglementată prin Legea nr. 455 din 18 iulie 2001, însă cadrul juridic prezenta unele deficiențe, mai ales pentru că nu recunoștea efectele juridice ale semnăturilor simple sau avansate.
Indiferent că este vorba despre un contract de prestări servicii, consultanță sau contracte din viața de zi cu zi (vânzare / închiriere), noua legislație oferă un cadru clar pentru semnătura electronică, garantând siguranța și valabilitatea actelor juridice. Aplicarea noilor reguli simplifică tranzacțiile comerciale, mai ales atunci când folosești pentru implementarea lor modele de contracte profesionist redactate și verificate de avocați.
Ce tipuri de semnături electronice sunt reglementate de lege?
Legea 214/2024 definește trei tipuri de semnături electronice, fiecare potrivită pentru contracte comerciale:
- Semnătura electronică simplă
- Semnătura electronică avansată
- Semnătura electronică calificată
Cele mai citite articole
Toate aceste forme au efecte juridice între părți, dar cu diferențe importante privind condițiile în care pot fi folosite. Așadar, părțile care semnează un contract în format digital ar trebui să se informeze despre tipul și efectele semnăturii electronice pe care doresc să o folosească, pentru a nu risca anularea ulterioară a contractului.
- Semnătura electronică calificată este cea emisă de furnizori autorizați de Autoritatea pentru Digitalizarea României și echivalează cu o semnătură olografă originală, având efecte juridice obligatorii, în toate contextele. În alte cuvinte, orice contract semnat cu o semnătură electronică calificată va fi valabil (desigur, dacă nu există un motiv de anulare diferit de cele legate de aplicare semnăturii).
- Semnătura electronică avansată – precum cele generate cu DocuSign, Adobe Sign sau alte platforme similare – și semnătura electronică simplă – precum acceptarea unor termeni și condiții online, semnarea prin “desenarea” semnăturii în Word – au efecte juridice doar în condițiile prevăzute de lege. Există un risc major ca acele contracte semnate cu semnături electronice avansate sau simple să nu fie recunoscute legal, dacă nu sunt respectate condițiile prevăzute de Legea 214/2024.
Când sunt valabile contractile semnate cu semnătura electronică avansată?
Contractele semnate cu o semnătură electronică avansată sunt considerate valabile în următoarele situații:
- Certificare oficială: semnătura electronică avansată a fost generată cu un certificat emis de o autoritate sau instituție publică din România ori de un prestator de servicii de încredere calificat.
- Recunoașterea de către partea adversă: contractul este recunoscut implicit dacă partea adversă execută, chiar și parțial, obligațiile asumate. De exemplu, dacă furnizorul livrează o parte dintr-o comandă, acest gest poate fi interpretat ca o recunoaștere a existenței contractului.
- Acord expres între părți: cărțile au convenit anterior, printr-un contract distinct (semnat fie olograf, fie cu semnătură electronică calificată), că pot utiliza semnătura electronică avansată în relațiile dintre ele.
Când sunt valabile contractele semnate cu semnătura electronică simplă?
Un contract semnat cu semnătură electronică simplă poate produce aceleași efecte juridice ca un document semnat olograf, dar doar în anumite condiții stabilite de lege:
- Valoare redusă a contractului: contractul are o valoare mai mică de jumătate din salariul minim brut pe economie la data semnării.
- Recunoașterea de către partea adversă: contractul devine valabil dacă partea adversă îl recunoaște, inclusiv prin acțiuni de executare a obligațiilor asumate. De exemplu, dacă furnizorul onorează parțial comanda, acest gest poate fi considerat o acceptare implicită a contractului.
- Acord expres între profesioniști: atunci când ambele părți sunt profesioniști și au convenit, printr-un înscris semnat olograf sau cu semnătură electronică calificată, că vor acorda semnăturii electronice simple valoarea juridică a unei semnături olografe. Într-un astfel de caz, părțile trebuie să declare că înțeleg riscurile și asumă sarcina probei legate de semnătura electronică simplă. Această situație apare frecvent în cazul unui contract-cadru de prestări servicii, pe baza căruia părțile emit ulterior comenzi.
Evită probleme viitoare legate de semnarea și executarea contractelor tale vorbind cu un avocat specializat în contracte!