180 de oi salvate de pe nava Queen Hind vor fi date spre adopție

de WTA.ro
180 de oi salvate de pe nava Queen Hind vor fi date spre adopție

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) derulează o procedură pentru adopţia celor 180 de oi salvate după scufundarea parţială, în portul Midia, a unei nave încărcate cu peste 14.000 de oi, a anunţat, preşedintele ANSVSA, Robert Chioveanu.
„Am salvat 252 de animale, le-am dus într-un adăpost, li s-au oferit toate condiţiile, au fost sub o monitorizare strictă, dar din cauza stresului am reuşit să stabilizăm doar 180 de oi. Ele sunt stabile din punct de vedere al sănătăţii animale şi sunt asigurate toate condiţiile de bunăstare. În momentul de faţă am derulat o procedură, este afişată pe site-ul ANSVSA, pentru că aceste animale să meargă în grija unor entităţi care doresc să le adopte şi să trăiască până la adânci bătrâneţi. Avem câteva cereri în acest sens, suntem într-o procedură de trecere a acestor animale în custodie pentru ONG-urile care doresc să aibă grijă de aceste animale”, a spus şeful ANSVSA.

În ceea ce priveşte măsurile suplimentare luate la nivelul Portului Midia, şeful ANSVSA a precizat că au fost intensificate controalele oficiale la toate etapele operaţiunilor de export de animale vii către ţările terţe. „Am dispus verificarea tuturor centrelor de colectare ovine, bovine autorizate pentru export în ţări terţe pe baza unor notificări intenţie de încărcare şi a celorlalte documente de export. Am suplimentat echipele de medici veterinari oficiali care verifică îmbarcarea animalelor pe nave, am suplimentat numărul medicilor care fac controlul şi monitorizează la nivelul centrelor de colectare îmbarcarea animalelor către punctele de inspecţie la frontieră”, a explicat oficialul ANSVSA.

Pe termen mediu şi lung, ANSVSA şi-a propus actualizarea prevederilor legislative în domeniul protecţiei animalelor în timpul transportului precum şi monitorizarea aplicării acestora, iar în acest sens au fost elaborate două proiecte de acte normative care reglementează autorizarea navelor de transport de animale vii şi transportul lor către ţări terţe.

Pe data de 24 noiembrie, Nava Queen Hind, sub pavilion Palau, încărcată cu 14.600 de oi şi având un echipaj de 22 de marinari de naţionalitate siriană, s-a scufundat parţial pe bordul drept, în portul Midia, după ce a plecat de la cheu.

AGERPRES

BERD a investit 240 milioane lei în emisiunea de obligațiuni a Raiffeisen Bank

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a anunţat că, alături de Corporaţia Financiară Internaţională (IFC), parte a Grupului Băncii Mondiale, a investit 240 milioane lei în emisiunea…

Insolvențele au scăzut semnificativ de la începutul anului

Numărul societăţilor comerciale şi persoanelor fizice autorizate intrate în insolvenţă a scăzut cu 24,44% în primele 11 luni din 2019, comparativ cu perioada similară din anul anterior, la 5.830 insolvenţe,…

Licențele principalilor operatori de telefonie mobilă ar putea fi prelungite până în 2031

Drepturile de utilizare a licenţelor existente în banda de 2100 MHz pentru furnizarea de reţele şi servicii 3G şi 4G, acordate operatorilor Orange, Vodafone, RCS&RDS şi Telekom Romania Mobile Communications,…

180 de oi salvate de pe nava Queen Hind vor fi date spre adopție

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) derulează o procedură pentru adopţia celor 180 de oi salvate după scufundarea parţială, în portul Midia, a unei nave…

Cercetătorul Costel Vînătoru ar putea reveni la conducerea Băncii de resurse genetice vegetale

Preşedintele filialei PNL Buzău, deputatul Cristinel Romanescu, a declarat că a discutat cu ministrul Agriculturii, Adrian Oros, şi s-a stabilit repunerea cercetătorului Costel Vînătoru în funcţia de…

Contracte de finanțare de aproape 1 miliard euro, pentru dezvoltarea infrastructurii de apă și canalizare

Cele mai citite articole

Ministrul Fondurilor Europene, Ioan Marcel Boloș și președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Buzău 2008, Petre Emanoil Neagu, alături de directorul general al Companiei de Apă Buzău, Simona Mariana…

UPDATE Guvernul și-a angajat răspunderea pe modificările controversatei OUG 114

Guvernul şi-a angajat răspunderea în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, asupra modificării OUG 114/2018. „Proiectul de lege stipulează corectarea prevederilor legate de domeniul energetic,…

UPDATE Lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva s-a deschis. Restricții de circulație și tonaj

Lotul 3 al autostrăzii Lugoj – Deva a fost deschis, luni după-amiază, însă circulaţia se va desfăşura cu restricţii de viteză şi tonaj, a anunţat directorul Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri (DRDP)…

România primeşte un grant de 15,83 milioane de euro de la Comisia Europeană pentru despăgubirile pe pestă porcină africană

România va primi anul acesta un grant de 15,83 milioane de euro de la Comisia Europeană pentru despăgubirile acordate în cazul pestei porcine africane în anul 2019, a declarat, luni, preşedintele Autorităţii…

Exporturile de cereale şi preparate pe bază de cereale au crescut cu 16,8% în primele 9 luni

România a exportat, în primele 9 luni din 2019, cereale şi preparate pe bază de cereale în sumă de 1,987 miliarde de euro, cu 16,8% mai mult comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor…

Jurnalul bursier. Câteva suprize plăcute la un an după Ordonanța 114

Zilele trecute s-au împlinit 12 luni de la publicarea “celebrei“ Ordonanțe care instituia taxe suplimentare companiilor din domeniul energetic, telecomunicațiilor, bancar și care instituia o nevoie de capital…

Peste 6.000 de autoturisme ecologice, achiziţionate de români, în 11 luni; salt de 150% la maşinile electrice

Numărul autoturismelor „verzi” cumpărate de români, în primele 11 luni ale anului, a crescut cu aproape 50% în comparaţie cu intervalul similar din 2018, ajungând la 6.015 de unităţi, arată datele Asociaţiei…

Sectorul energetic în era OUG114: România a devenit importator net de electricitate, iar preţul gazelor a atins recorduri istorice

Ordonanţa de Urgenţă 114/2018, aprobată la finalul anului trecut, a modificat radical activitatea în sectorul energetic, introducând noi taxe, plafonând preţuri sau reglementând din nou pieţe liberalizate,…

Mihai Daraban a fost ales membru în Consiliul General al Federației Mondiale a Camerelor de Comerț

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, a fost ales în funcţia de membru în Consiliul General al Federaţiei Mondiale a Camerelor de Comerţ (WCF), din cadrul Camerei de…

Curs valutar 20 decembrie 2019: Moneda națională câştigă teren în raport cu euro, dar se depreciază în faţa dolarului american

Banca Naţională a României (BNR) a afişat, vineri, un curs de 4,7736 lei pentru un euro, mai mic cu 0,04 bani (-0,01%) faţă de cotaţia de 4,7740 lei pentru un euro, stabilită în şedinţa…

Citeste mai mult pe aici

Cele mai citite articole

Te-ar putea interesa