Misterele Moscovei. Ce se află sub Kremlin?

Kremlinul este cea mai mare cetate activă din Europa care a supravieţuit până în prezent şi deţine încă multe secrete. Generaţii de cercetători au căutat biblioteca lui Ivan cel Groaznic în subteranele Kremlinului şi pentru a stabili dacă există pasaje subterane care duc în alte părţi ale oraşului. Unele au fost descoperite, alte nu, scrie portalul rbth.com. 

Fiecare cetate medievală are pasaje şi ieşiri secrete. Kremlinul nu face excepţie. De când a fost creat, au existat tuneluri secrete care permit accesul la punctele de apă. Dar nici fortificaţiile din lemn originale ale Kremlinului, nici cele din piatră albă construite sub Dmitri Donskoi nu au supravieţuit.

Ceea ce vedem astăzi este Kremlinul lui Ivan cel Groaznic. 

La sfârşitul secolului al XV-lea, a devenit clar că cetatea Kremlinului nu mai era potrivită pentru războiul modern: zidurile şi turnurile deteriorate de asedii şi incendii nu mai puteau suporta atacul inamicilor. Ivan i-a invitat pe arhitecţii italieni să ridice ziduri şi turnuri din cărămidă, precum şi să construiască bisericile şi palatul Marelui Prinţ. Italienii au creat structuri subterane de bază pentru Kremlin, lucruri comune oricărei cetăţi. În 1485, o ascunzătoare  a fost construită în apropierea turnului Tainitskaia, dar cu un scop necunoscut.

În secolul al XVII-lea, a fost descoperită o ascunzătoare , dar ea nu mai era accesibilă: treptele fuseseră distruse, zidurile prăbuşite şi accesul la uşile încuiate  astupat cu resturi de construcţie. 

Arhitectul Ilia Bondarenko, care a examinat Kremlinul în 1918, a scris că într-unul dintre turnuri „era amenajată o ascunzătoare pentru a împiedica duşmanii să pătrundă”.  Tunelurile subterane făceau fortăreţele puternice în acele timpuri. Pentru a feri cetatea de tentative ale inamicului de infiltrare, au fost săpate tuneluri  până la zidurile exterioare, unde existau mici „dormitoare“ de ascultare. Cel puţin 20 de astfel de tuneluri există şi astăzi sub Kremlin.

Din 1525, turnul Beklemicevskaïa a fost folosit ca loc de reţinere şi tortură a prizonierilor. Turnul vecin, Sfinţii Constantin şi Elena, este conectat printr-un pasaj subteran cu turnul Beklemicevskaïa. Acesta a fost transformat complet într-o temniţă (lungimea totală a acestor încăperi este de aproximativ 170 de metri).

În cartea „Moscova veche”, un pictor din secolul al XIX-lea, Mikhail Piliaev, a descris „un coridor acoperit cu ferestre înguste în care erau închişi oameni condamnaţi la tortură ale căror guri erau nituite şi le erau scoase botniţele doar  pentru a răspunde interogatoriilor şi pentru mânca, fiind înlănţuiţi de perete cu lanţuri şi inele de fier. Şi lângă catedrala Arhanghelul Mihail au fost cândva temniţe pentru debitorii bisericii care erau aşezaţi pe scaune de tortură. Aceste temniţe sunt încă intacte.  

Unul dintre avantajele principale ale cetăţii de piatră a fost că putea ascunde obiecte de valoare chiar şi în caz de incendiu. În 1840, în timpul săpăturilor de sub Catedrala Bunei Vestiri, a fost descoperit un pasaj secret, din cărămizi de piatră şi  piatră albă şi patru ascunzători subterane care se întindeau de la Palatul Faţetelor până la Catedrala Bunei Vestiri – adică pe o distanţă de 40 până la 50 de metri. Subsolul Catedralei Bunei Vestiri a fost folosit pentru depozitarea obiectelor de valoare ale ţarilor. În 1894, prinţul Nikolai Şcerbatov, arheolog, a găsit ruinele ascunzătorii unde se depozita tezaurul ţarilor, construită în 1484.

Cercetătorii caută şi Biblioteca lui Ivan cel Groaznic. Numită „Liberey”, de la latinescul „liber” — carte, este o colecţie legendară de cărţi şi documente, al cărei ultim proprietar a fost ţarul Ivan al IV-lea cel Groaznic. Nu se ştie exact dacă aceasta a fost pierdută sau ascunsă. Căutarea bibliotecii se desfăşoară, cu mici întreruperi, de câteva sute de ani, dar, nici până în prezent, aceasta nu a fost găsită. Unii cercetători bănuiesc că ea nu a existat niciodată, iar alţii au ajuns la concluzia că ar fi ars în incendiile din timpul epidemiei de răpciugă. 

Exemplarele din enigmatica bibliotecă au fost adunate pe parcursul a mai multor sute de ani şi, iniţial, au aparţinut împăraţilor bizantini, dintre care ultimul se presupune că ar fi fost Constantin al XI-lea. După căderea Constantinopolului, cărţile au fost duse la Roma, apoi au fost transportate la Moscova în calitate de zestre pentru Sofia Paleologul, nepoata ultimului împărat bizantin, Constantin al XI-lea Paleologul, căsătorită cu ţarul moscovit Ivan al III-lea.

Când Sofia Paleologul a sosit în Moscova, a văzut consecinţele groaznicului incendiu din anul 1470. Sofia a înţeles că biblioteca ar putea fi nimicită de un incendiu şi, pentru siguranţa acestei unice colecţii de cărţi, a poruncit ca aceasta să fie păstrată în subsolul bisericii Naşterii Maicii Domnului din Kremlin.

În 1518, prinţul Moscovei Vassili al III-lea l-a invitat pe călugăr Maxime Grecul în Rusia să traducă cărţi liturgice. Acest om a sistematizat şi completat biblioteca lui Vassili III. Aceaste cărţi au stat la baza bibliotecii fiului său Ivan cel Groaznic. În anii 1560, ţarul Ivan i-a arătat biblioteca pastorului Johann Wettermann, care a descris-o ca pe o comoară preţioasă, păstrată în două pivniţe boltite de lângă Kremlin.  Se presupune că biblioteca Liberey a dispărut după anul 1571, când ţarul „s-a izolat de lume” în zona oraşului Aleksandrovsk. 

S-ar putea ca ea să fie închisă ermetic în unul din subsolurile Kremlinului, lipsa de informaţie explicându-se prin faptul că sângerosul ţar i-a executat pe constructorii acelor pereţi. Primele subsoluri în Moscova au fost săpate în secolul al XIII-lea, când spre palatele ţarului au fost instalate primele apeducte din oraş, executate din tulpini de stejari.

Primele săpături la scară largă pentru găsirea bibliotecii au fost efectuate la sfârşitul secolului al XIX-lea de filologul Edouard Tremer. În anii 1930, arheologul Ignatie Stelletski, cu permisiunea guvernului, a efectuat numeroase căutări în diferite părţi ale Kremlinului, ameninţând uneori integritatea clădirilor. Stelletski a găsit numeroase intrări îngropate sau umplute cu pietre care duceau în locuri necunoscute, dar nu nicio bibliotecă. În 1963, sub palatul Terems, au fost găsite pasaje, dar nu au fost complet eliminate. De atunci, cercetările nu s-au reluat, dar mulţi cercetători speră că biblioteca găsită.

Sub Kremlin  există şi un sistem de transport subteran în caz de mobilizare militară. Acest lucru a fost confirmat într-un interviu din 2006 de primul primar al Moscovei post-sovietice, Gavriil Popov. Acest sistem, denumit Metro-2 a fost creat probabil în acelaşi timp cu metroul din Moscova sau puţin mai târziu şi a fost destinat transportului de urgenţă între principalele locaţii de apărare şi management ale Moscovei (şi pentru evacuarea liderilor instituţiilor de stat în caz de conflict militar). 

Acest Metrou se află la o adâncime foarte mare (50 până la 250 de metri) şi nu este un metrou în adevăratul sens al cuvântului, (cu trenuri alimentate cu şină de contact), ci o linie feroviară pe care circulă locomotive electrice . În mai multe rânduri au fost modernizate si reparate aceste locomotive electrice care servesc liniile de metrou secrete. O parte a acestui Metro-2 este situat sub Kremlin, de unde o linie duce la aşa-numita „dacea apropiată” a lui Stalin – o locuinţă secretă, strategică, de la periferia Moscovei a liderului sovietic. Probabil există şi alte mijloace de transport sub Kremlin. Dar toate informaţiile referitoare la acestea sunt clasificate. Kremlinul, cea mai mare fortăreaţă activă din Europa continentală, nu-şi dezvăluie toate secretele…