De la actori, cântăreți, fotomodele, sportivi celebri, până la capete încoronate, multe celebrități au ales anul 2019 pentru a păși în fața altarului alături de persoana iubită. Nunțile lor au fost, cu siguranță, unele dintre cele mai mari surprize ale anului care tocmai s-a încheiat. Printre starurile care s-au căsătorit în 2019 se află și Jude Law, unul dintre cei mai râvniți actori de la Hollywood, precum și Rafael Nadal, Chris Pratt, Jennifer Lawrence, Justin Bieber.
După o relație de patru ani, actorul britanic Jude Law și iubita sa, Phillipa Coan, s-au căsătorit în luna mai, la Londra, în cadrul unei ceremonii restrânse. Phillipa Coan este de profesie psiholog, însă are şi propria companie specializată în îmbunătăţirea performanţelor angajaţilor. Jude Law a lăsat în urmă trecutul tumultos și și-a găsit liniștea alături de iubita sa, care nu face parte din lumea showbizz-ului.
Justin Bieber
Justin Bieber și Haley Baldwin s-au căsătorit religios în data de 30 septembrie 2019. Cei doi au făcut pasul cel mare după ce, în 2018, s-au căsătorit civil, în secret, la un tribunal din New York. Cei doi și-au spus jurămintele la Montage Palmetto Bluff în Bluffton, Carolina de Sud, în fața a 154 de invitați. Justin și Hailey s-au cunoscut în anul 2009, prin intermediul tatălui acesteia, actorul Stephen Baldwin. Au anunțat public că formează un cuplu în anul 2016, iar în iulie 2018 au confirmat că s-au logodit.
Nicolas Cage
Celebrul actor american se află atât pe lista celebritățile care au divorțat în 2019, cât și pe cea a starurilor care s-au căsătorit în 2019, deși căsnicia lui a durat doar… patru zile. Atât i-a luat să se răzgândească și să ceară anularea certificatului de căsătorie pe care l-a semnat împreună cu iubita lui, Erika Koike. Pasul cel mare l-au făcut în Las Vegas, dar Nicolas Cage a susținut că se afla în stare de ebrietate și Koike i-a ascuns faptul că avea antecedente penale. La trei luni de la căsătorie au divorțat în mod oficial.
Jennifer Lawrence
Actrița Jennifer Lawrence și iubitul ei, Cooke Maroney, s-au căsătorit într-o vilă luxoasă din Rhode Island. Au avut alături invitați de marcă, precum Amy Schumer, Kris Jenner, Emma Stone, Ashley Olsen și Sienna Miller. Cei doi formează un cuplu din iunie 2018, iar în ianuarie 2019 și-au anunțat logodna.
Chris Pratt
Chris Pratt și fiica lui Arnold Schwarzenegger, Katherine, și-au unit destinele într-o ceremonie intimă ce a avut loc în Montecito, California, după un an de relație. Actorul și iubita lui s-au cunoscut în iunie 2018 și o lună mai târziu au confirmat relația. La începutul anului 2019 cei doi și-au anunțat logodna pe conturilor de socializare.
Rafael Nadal
Rafael Nadal și iubita lui din copilărie, Mery Perello, s-au căsătorit la castelul La Fortaleza din Mallorca. Cei doi se cunosc din copilărie și au o relație din 2005. Alături de ei în ziua cea mare au fost 350 de invitați, printre care s-au numărat fostul rege al Spaniei, Juan Carlos, și jucătorii de tenis Feliciano Lopez și David Ferrer.
Maha Vajiralongkorn
Regele Thailandei, Maha Vajiralongkorn, a făcut-o regină pe comandanta unității sale de bodyguarzi, Suthida Vajiralongkorn Na Ayudhya, luând-o de soție. Aceasta a devenit Regina Suthida, va avea titlu regal și va face parte din familia regală. Vestea i-a luat prin surprindere chiar și pe thailandezi, pentru că nu se știa în mod public faptul că cei doi au o relație. El a divorțat de trei ori până acum și are 7 copii.
Lady Gabriella Windsor
Cele mai citite articole
Lady Gabriella Windsor, fiica prinților Kent, s-a măritat cu bancherul Thomas Kingston, la capela St. George, aceeași în care s-au căsătorit Prințul Harry și Meghan Markle. Mireasa este scriitoare şi ocupă poziţia a 52-a în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii. Tatăl ei este vărul primar al reginei Elizabeta.
Charlotte Casiraghi
Nepoata prințesei Grace Kelly și fiica prințesei Caroline de Monaco, Charlotte Casiraghi, s-a căsătorit civil cu producătorul de film francez Dimitri Rassam, după un an de relație. Charlotte și Dimitri au împreună un băiețel de șapte luni, Balthazar. Casiraghi mai are un copil, Raphael, în vârstă de cinci ani, din relaţia cu umoristul francez Gad Elmaleh. Rassam mai are o fiică, Darya, în vârstă de opt ani, din prima sa căsătorie cu modelul Mascha Novoselova.
Cristiano Ronaldo
Cristiano Ronaldo s-a căsătorit în mare secret cu partenera sa de viață, Georgina Rodriguez. Cei doi ar fi făcut pasul cel mare în Maroc. Cristiano Ronaldo și Georgina Rodriguez au împreună o fetiță, pe nume Alana Martina, în vârstă de 2 ani. Fotbalistul mai are trei copii, făcuți cu o mamă surogat: un băiat, Cristiano Junior, în vârstă de 9 ani, și gemenii, Eva și Mateo, în vârstă de aproape 3 ani.
Leona Lewis
Leona Lewis s-a măritat cu dansatorul ei, Dennis, cu care avea o relație de opt ani. Cei doi s-au logodit în noiembrie 2018, când dansatorul i-a pus întrebarea în timpul unei vacanțe în Puerto Rico. Povestea lor de dragoste a început în anul 2010, însă lucrurile nu au fost doar lapte și miere între Lewis și Dennis. S-au despărțit în octombrie 2012, dar și-au reluat relația după trei luni.
Cara Delevingne
La câteva luni de când Cara Delevingne a recunoscut public că are o relație cu actrița Ashley Benson, s-a aflat că cele două s-au căsătorit în secret în Las Vegas. Cara și Ashley formează un cuplu din luna august 2018, iar în data de 8 iulie 2019 s-au logodit.
Heidi Klum
Heidi Klum s-a măritat în secret cu iubitul ei, rockerul german Tom Kaulitz, cu 16 ani mai tânăr decât ea. Cei doi și-au sărbătorit nunta pe un iaht de lux ancorat lângă insula Capri, după ce s-au căsătorit în secret pe 22 februarie, în aceeași zi în care au împlinit un an de relație.
Sursă foto: Shutterstock, Profimedia, Northfoto
Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Citește și…
Citeste mai mult pe aici