În cadrul Ambulatoriului Spitalului Județean de Urgență Giurgiu funcționează, de ceva timp, cabinetul de Dermatovenerologie, cabinet care, în cursul anului trecut, a fost dotat cu aparatură de ultimă generație, după cum preciza, pentru „Jurnal giurgiuvean”, dr. Antonia Alexandra Cârjaliu, medicul specialist care deservește acest cabinet.
„Este vorba despre un electrocauter Surtron 120, necesar pentru intervenții chirurgicale ce presupun incizii minore, coagulare, electrocauterizare papilome, sau alte probleme ale pielii, permițând utilizarea mai multor moduri de lucru: tăiere, tăierea cu creșterea gradului hemostazei, coagulare standard, coagulare spray sau mono/bipolară.
Cele mai citite articole
Cel de-al doilea aparat este un dermatoscop manual de contact cu lichid de imersie și lumină polarizată Heine Delta 20T, necesar pentru diagnosticarea și monitorizarea leziunilor cutanate benigne și maligne, prin care se mărește imaginea leziunii, permițând atât vizualizarea structurilor superficiale, cât și a celor profunde.
Al treilea aparat intrat în posesia noastră, prin bunăvoința conducerii Spitalului, este o Lampă Wood, utilă pentru examinarea pielii și părului, cu ajutorul căreia se pot diagnostica diverse afecțiuni dermatologice, analiza fiind complet nedureroasă, nedeterminând nici arsuri”, mai spunea dr. Cârjaliu.
Zilnic, circa 10 – 15 persoane sunt consultate de către medicul dermatolog din Spitalul Județean, cele mai dese afecțiuni pentru care giurgiuvenii se prezintă la cabinetul din incinta SJU fiind dermatitele de contact, acneea dar, nu de puține ori, chiar și scabie. Grupele de vârstă cel mai des întâlnite sunt copiii și adolescenții de până în 18 ani, și pensionarii de peste 65 de ani.
(Jurnal)