Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe
Flutur, a solicitat Ministerului Dezvoltării și Companiei Naționale de
Investiții să asigure finanțare pentru mai multe obiective de investiții din
județul Suceava.
Astfel, el a spus că a discutat despre modernizarea
drumului Putna-Moldovița de 31 de kilometri.
Acesta este un drum forestier pe care CJ
Suceava își propune să-l preia de la Direcția Silvică pentru a fi asfaltat
„Este un traseu foarte pitoresc și dorim să
legăm cele două mănăstiri”, a spus Flutur care a menționat că își propune să obțină
fonduri de la Compania Națională de Investiții pentru a scurta drumul de la
Moldovița la Putna prin pădure.
„Noi acum avem acolo niște investiții în
poduri, iar valoarea investiției e destul de mare pe 30 de kilometri”, a spus
Flutur.
Totodată, el a spus că a solicitat fonduri
pentru aducțiunea de apă-canal pentru Aeroportul Ștefan cel Mare Suceava și spre
Parcul Industrial Bucovina
„Acolo apa este din puțuri proprii și dacă ne
gândim la dezvoltarea zonei avem nevoie urgent să ne racordăm la rețeaua
județeană de apă și canalizare”, a explicat Flutur.
El a arătat că Primăria Salcea va fi
beneficiarul pentru că Salcea este proprietarul terenului.
Președintele Flutur a mai declarat că a propus
Aerodromul de la Floreni pentru modernizare și lungirea pistei ca să se poată
ca și în Bazinul Dornelor să aterizeze avioane de mici dimensiuni.
„Acolo e o pistă de circa 600 de metri
proprietatea Primăriei și mai pot achiziționa o suprafață de teren pentru a
prelungi pista la 850 de metri ca să ne gândim pe viitor la avioane de mici
dimensiuni în zona de munte”, a spus Gheorghe Flutur.
The post Modernizarea și amenajarea Aerodromului Floreni pentru aterizarea avioanelor de mici dimensiuni, rețea de apă și canal în zona Aeroportului Suceava și drum turistic Putna-Moldovița, între obiectivele pe care Gheorghe Flutur le vrea finanțate cu sprijin guvernamental appeared first on NewsBucovina.