FOTO Stadiul lucrărilor la Podul peste Dunăre a fost verificat în teren de conducerea Consiliului Județean Tulcea

de WTA.ro

Preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu a efectuat o vizită pe şantierul de pe malul tulcean al şantierului podului peste Dunăre, realizând, alături de constructor, o evaluare în teren a lucrărilor. Şeful administraţiei judeţului a dorit să afle, printre altele, care este stadiul lucrărilor şi dacă investiţia are asigurată finanţarea.

Reprezentanții constructorului podului – Asocierea Astaldi S.p.A. – IHI Infrastructure Systems CO. LTD. au precizat că, în prezent, lucrările sunt în grafic, efectuându-se în paralel din patru puncte. Pe malul tulcean, lucrările sunt în faza de excavație la turn (piciorul podului), s-au pornit pompele de epuizment (pentru îndepărtarea apei din săpătură) iar săpăturile au ajuns la o cotă de –10 metri.

De asemenea, constructorul estimează că prima maşină va trece pe podul Tulcea – Brăila în anul 2022, în septembrie sau octombrie. Tot potrivit estimărilor constructorului, cei doi piloni ai podului vor fi vizibili din zona trecerii cu bacul, în toamna sau iarna anului viitor, când turnurile vor fi la înălțimea de 200 de metri de la cota 0.

Cele mai citite articole

În ceea ce privește finanțarea lucrărilor, reprezentanții constructorului au precizat că până la acest moment nu au fost niciun fel de probleme, plăţile fiind efectuate chiar înainte de termen. Constructorul a primit asigurări din partea Ministerului Fondurilor Europene că această investiţie este una de bază şi că are finanţare asigurată.

„Cred că la finele anului viitor va fi ceva spectaculos pe malul Dunării şi atunci vor înţelege toţi că investiţia aceasta se şi vede pentru că acum se lucrează foarte mult sub pământ. Nu este vizibil dar, din punctul meu de vedere, lucrările actuale sunt impresionante și asta arată că, într-adevăr, se merge exact după graficul de execuţie.
Disponibilitatea este totală să se aloce orice sumă, oricât este nevoie, în funcţie de ritmul de execuţie. Ministerul a garantat că nu există şi nu va fi niciun fel de sincopă cu finanțarea la pod. Constructorul a dat în final asigurări că nu există niciun impediment în derularea investiţiei Pod peste Dunăre Tulcea – Brăila, o investiţie dorită de tulceni de circa 100 de ani încoace.
Această investiție va aduce dezvoltare locală, va fi ca un magnet pentru noi investiţii care vor genera locuri de muncă. Impactul local și regional inclusiv în plan social va fi unul major“, a declarat președintele Horia Teodorescu.



Cele mai citite articole