Începând cu 10 februarie 2020, Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de grafică ce poartă semnătura artistei Oana-Cătălina Gavriliu.
Cele mai citite articole
Absolventă a Facultății de Arte Decorative și Design din cadrul Universității de Arte ,,George Enescu” Iaşi, clasa profesorilor Atena-Elena Simionescu și Dragoș Pătrașcu, Oana Gavriliu este membru titular al Uniunii Artiștilor Plastici din România, secțiunea ,,Grafică”.
Stabilită la Piatra Neamț, artista a participat cu lucrări în expoziții din Europa, Asia, America Centrală și de Sud, Japonia și Statele Unite ale Americii, fiind prezentă în colecții particulare și de stat.
În prezenta expoziție, intitulată retoric ”Are you sure will be tomorrow?”, Oana Gavriliu ne propune o serie de colaje care ne provoacă la o analiză a vieții, a trăirilor, a cotidianului. Expoziția în sine este un dialog între cotidian și aspirațiile umane, un dialog în alb și negru, realizat din frânturi de ziare/ reviste/ pagini de carte, armonios îmbinate și echilibrate, careinduc, printr-o sensibilitate artistică aparte, emoții și sentimente cu un puternic impact personal. Dincolo de simpla alăturare a unor decupaje, descoperim un concept mult mai complex de exprimare a ideilor și de transmitere a unor mesaje. Prin formele geometrice bine gândite, prin siluetele umane delicate care compun lucrările, de la petele monocrome la fărâmele de roșu, verde sau albastru, artista ne dezvăluie o adevărată Golgotă a omului, atât de firav într-o lume într-o continuă agitație, într-o permanentă schimbare, o lume a provocărilor. Descoperim o luptă continuă a ființei umane cu sine și cu restul lumii, cu trecutul și cu prezentul, pentru a da sens unui viitor ce se dorește mereu a fi mai bun. Dragostea, libertatea, speranța dau sens vieții și forță omului delicat, înfrânt, pentru a se ridica și a o lua de la capăt.
Tema principală este omul, în diverse ipostaze: liniștit, calm, gânditor, obosit, singur, sau în mulțime: activ, agitat, în mișcare–urcând sau coborând –, preocupat, călător sau căutător. Acele atât de sugestive mâini ridicate, agitate, într-o continuă nemulțumire, parcă mereu tinzând spre un ,,altceva”, în gesturi de rugă sau, poate, surprinse în gesturi de fericire.Ideea de libertate ia forma unei păsări, o formă firească, cu o senzație de trăinicie, de temeinicie, amplasată marginal sau central, parcă accentuând visul dintotdeauna al omului, vis de multe ori neatins și frânt ca și zborul unei păsări. Spirala, simbolul sacru al vieții, al unirii, al evoluției, al continuum-ului ,,naștere– moarte– renaștere”, o întâlnim în linii frânte, dar mereu tinzând parcă, spre infinit. Și peste toate, ochiul care oferă lumină, cunoaștere, înțelegere, conștientizare.
Oana Gavriliu ne propune o expoziție conceptuală care îmbină în mod armonios și bine gândit elemente simbolice ale spiritualității, miticului, cu elemente ale unei realități cotidiene, de multe ori, dominată de un tragism al condiției umane, care determină o anumită conștientizare a evoluției, a luptei continue a omului spre o idealizare a viitorului. Temele lucrărilor prezentate: Dragoste, Roata, Sacru și Profan, Cartier, Ziua și Noaptea, Lumea în schimbare, sunt un periplu de detalii, compuse și recompuse, o examinare a caracterelor, a trăirilor, a experiențelor de viață și implicit o analiză a învățămintelor care ar trebui să fie conștientizate, care ar trebui să ducă la anumite răspunsuri, rezolvări. Dar destinul, poate, sau firea omului, duc, adesea, la repetivitate, la rătăciri ale spiritului, la imposibilitatea adaptării sau comuncării, stârnind noi întrebări, într-o lume dominată de superficial, de o diversitate care anulează libertatea sinelui. Expoziția deschide perspective, provoacă vizualul la o implicare activă, nu doar admirativă, privitorul devine participant,”creator” de întreg, descoperit printr-o analiză interioară profundă.
O expoziție – dialog între bine și rău, între alb și negru, între sacru și profan, între trecut și prezent, între astăzi și mâine, care ne dezvăluie un artist sensibil și cu o forță creatoare aparte: Oana-Cătălina Gavriliu.
Expoziția poate fi vizitată în perioada 10 februarie – 15 martie 2020 în cadrul Muzeului de Artă Roman, de marți până duminică inclusiv, între orele 9:00-17:00.
- informații furnizate de Mihaela Ciobanu, curator