Senatorul de Neamț, Emilia Arcan anunță că o lege absolut necesară pentru sistemul de învățământ a fost dezbătută și votată ieri, 10 februarie, în plenul Senatului României, fiind cameră decizională, cu următoarele modificări importante pentru educației:
Scade numărul de copii dintr-o clasă,
Transportul va fi gratuit pentru elevi,
Se elimină numărul maxim de mandate pentru rectori,
Numărul elevilor dintr-o clasă va fi mai mic decât în prezent.
Proiectul arată că în învăţământul primar o clasă va cuprinde în medie 17 elevi, dar nu mai puţin de 10 şi nu mai mult de 22.
În prezent, în multe clase sunt peste 30 de elevi.
educaţia antepreşcolară:
grupa cuprinde în medie 6 copii, dar nu mai puţin de 3 şi nu mai mult de 8;
învăţământul preşcolar:
grupa cuprinde în medie 12 preşcolari, dar nu mai puţin de 6 şi nu mai mult de 17;
învăţământul primar:
clasa cuprinde în medie 17 elevi, dar nu mai puţin de 10 şi nu mai mult de 22;
învăţământul gimnazial:
clasa cuprinde în medie 22 de elevi, dar nu mai puţin de 10 şi nu mai mult de 26;
învăţământul de artă:
clasa cuprinde în medie 14 elevi, dar nu mai puţin de 8 şi nu mai mult de 25 şi poate fi constituită din maximum 4 grupe.
Grupa cuprinde în medie 6 elevi, dar nu mai puţin de 4 şi nu mai mult de 10;
învăţământul liceal şi profesional:
clasa cuprinde în medie 22 de elevi, dar nu mai puţin de 12 şi nu mai mult de 26;
învăţământul dual:
clasa cuprinde în medie 22 de elevi, dar nu mai puţin de 12 şi nu mai mult de 26;
instruirea practică şi pregătirea de specialitate se desfăşoară ;
pe grupe de minimum 8 elevi şi maximum 12 elevi;
clasele din învăţământul profesional, dual şi vocațional pot fi constituite din :
maximum 4 grupe cu calificări diferite;
Cele mai citite articole
învăţământul postliceal:
clasa cuprinde în medie 22 de elevi, dar nu mai puţin de 12 şi nu mai mult de 26;
învăţământul special pentru elevi cu deficienţe uşoare şi/sau moderate:
grupa cuprinde în medie 8 elevi, dar nu mai puţin de 6 şi nu mai mult de 10;
învăţământul special pentru elevi cu deficienţe grave:
grupa cuprinde în medie 4 elevi, dar nu mai puţin de 3 şi nu mai mult de 5.
Același proiect mai arată că pentru fiecare disciplină şi domeniu de studiu, programa şcolară acoperă 65% din orele de predare şi evaluare, lăsând la dispoziţia cadrului didactic 35% din timpul alocat disciplinei/domeniului de studiu respectiv.
În prezent, profesorul are la dispoziție 25% din timpul alocat disciplinei.
În funcţie de caracteristicile elevilor şi de strategia şcolii din care face parte, profesorul decide dacă procentul de 35% din timpul alocat disciplinei/domeniului de studiu este folosit pentru învăţare remedială, pentru consolidarea cunoştinţelor sau pentru stimularea elevilor capabili de performanţe superioare, conform unor planuri individuale de învăţare elaborate pentru fiecare elev.
Proiectul care modifică legea educației le dă gratuitate elevilor pentru transport.
Elevii din învăţământul obligatoriu, profesional şi liceal acreditat/autorizat beneficiază de gratuitate pentru transportul local în comun, de suprafaţă, naval şi subteran, precum şi pentru transportul rutier județean și interjudețean, feroviar şi naval, pe tot parcursul anului calendaristic.
Consiliile județene și consiliile locale organizează transportul public în vederea asigurării transportului elevilor spre școli.
De asemenea, elevilor care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport din bugetul Ministerului Educaţiei și Cercetării, prin unităţile de învăţământ la care sunt şcolarizaţi, pe bază de abonament sau li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 52 călătorii dus-întors pe an, dacă locuiesc la internat sau în gazdă, mai arată aceeași sursă.
Legea adoptată astăzi în parlament modifică și numărul de elevi de care ar trebui să aibă grijă un consilier școlar.
Dacă în prezent un consilier şcolar ar trebui să se ocupe de 800 de elevi, modificarea arată că acesta va avea în grijă un număr de 500 de elevi sau de 300 de preşcolari.
Legea elimină numărul de mandate pentru rectori,
În privința învățământului universitar, legea aduce o modificare importantă pentru rectori. Aceștia nu vor mai fi condiționați numai pentru 2 mandate.
Parlamentarii au modificat articolul în care se preciza acest lucru, iar acum „durata mandatului de rector este de 4 ani”, fără a preciza numărul de mandate.
Legea a fost trimisă la promulgare la președintele Klaus Iohannis.
Sursa: Emilia Arcan
Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO