VIDEO / Salubritatea, banii înapoi! Marian Vasile: Nu permitem să mai furați craiovenii!

de WTA.ro

Salubritatea, banii înapoi! Marian Vasile a taxat executivul pentru majorarea tarifului la gunoi din luna ianuarie, deşi acest lucru intra în vigoare din februarie.

Consiliului Local a aprobat, vineri, într-o şedinţă extraordinară, bugetul Craiovei pentru anul 2020. Municipalitatea a prevăzut pentru acest an venituri totale de 670.160.000 de lei, dar şi cheltuieli de 670.371.000 de lei. Pentru secţiunea de dezvoltare au fost prevăzuţi 215.272.000 de lei, adică un procent de 32,11% din totalul cheltuielilor.

Bugetul a fost aprobat prin votul consilierilor locali PSD, pentru că liberalii din Consiliul Local, plus Dumitru Mănescu (de la ALDE), au fost împotrivă.

Cea mai dură abordare a fost legată de „subiectul Salubritate“. Aşa cum Gazeta de Sud a prezentat în articolul de vineri – „Hoţomănia de la Salubritate“, operatorul local care se ocupă de curăţenia Craiovei a aplicat retroactiv o hotărâre de consiliu local, adoptată la sfârşitul lunii ianuarie.

Hotărârea prevede creşterea tarifelor la gunoi, majorare care ar fi trebuit să se aplice începând cu luna februarie. Asta după ce hotărârea ar fi fost făcută public şi ar fi primit aviz de legalitate de la prefect. Salubritatea, însă, s-a grăbit şi i-a taxat pe craioveni cu o lună mai înainte.

Salubritatea, banii înapoi! Marian Vasile: Ce se întâmplă cu acești bani, cum îi dăm înapoi craiovenilor?

Situaţia nu a rămas neremarcată în consiliul local, iar Marian Vasile, consilier PNL, a taxat executivul pentru această majorare a tarifului la gunoi cu o lună mai devreme.

Salubritatea, banii înapoi! Marian Vasile a taxat executivul pentru majorarea tarifului la gunoi din luna ianuarie, deşi acest lucru intra în vigoare din februarie
Salubritatea, banii înapoi! Marian Vasile (centru) a taxat executivul pentru majorarea tarifului la gunoi din luna ianuarie, deşi acest lucru intra în vigoare din februarie

Cele mai citite articole

Aș vrea să sesizez o problemă foarte gravă, o hoție care se întâmplă în orașul Craiova, și anume craiovenii noștri au primit facturi majorate de către administrația PSD reprezentând milioane de euro. Factura pe deșeuri, pe luna ianuarie, a fost majorată conform unei hotărâri de consiliu local care intră în vigoare în luna februarie. Nu permitem să mai furați craiovenii, chiar dacă mai aveți decât trei luni în care stați la primărie“, a spus Marian Vasile.

„Mai ușor cu sloganurile politice“, i s-a răspuns din consiliul local, din partea consilierilor PSD. Vasile a continuat însă tirul la adresa executivului. „Nu este niciun slogan politic, domnule. Toți vecinii mei au primit facturi majorate ilegal. Ce se întâmplă cu acești bani, cum îi dăm înapoi craiovenilor? Așa, pe final de mandat, băgați mâna iar în buzunarul craiovenilor? Acest lucru trebuie reglementat de urgență și vă rog să îmi dați o soluție acum. Ce se întâmplă cu facturile majorate ilegal? Nu vă mai permintem!“, a adăugat Marian Vasile.

În sprijinul acestuia a sărit şi Dumitru Mănescu. „Acum două luni am ridicat nivelul taxelor și au fost multe discuții pe această temă. Nivelul veniturilor la Salubritate crește datorită creșterii taxelor. Deci, se mizează pe faptul că, în 2020, colectarea și transportul deșeurilor va fi făcută tot de Salubritate. Bănuiesc că altfel nu se făcea acest buget“, a spus Mănescu.

Salubritatea, banii înapoi! Ce explicaţii a dat executivul

Primarul Mihail Genoiu s-a arătat deranjat de felul în care a fost atacat executivul pe tema „subiectului Salubritate“. El a afirmat că s-a ajuns ca în consiliul local să fie ameninţat cu „presa, cu prefectul, cu DNA-ul, cu Poliția, cu Prefectura“.

Asta şi după ce Marian Vasile a anunţat în plen că „vom sesiza instituția prefectului pentru că nu s-a respectat legislația în vigoare și nu s-au supus la vot amendamentele proiectului de hotărâre privind bugetul Craiovei“.

Explicaţiile au venit însă de la Alin Glăvan, director în cadrul Primăriei Craiova. Acesta a spus că „pentru facturile emise de Salubritate ar trebui să ne întoarcem în timp, la hotărârea din luna ianuarie, în care am precizat că toate costurile pe care operatorul le suportă trebuie să fie trecute în structura tarifului“.

Aceste costuri pe care Salubritatea le plătește pentru taxa pe economia circulară trebuie să fie recuperate de la producătorii de deșeuri. Și de la mine, ca persoană fizică, și de la dumneavoastră și de la orice persoană juridică. De asta s-a luat decizia ca toate costurile făcute de operator să fie recuperate. Mai mult decât atât, nu puteam să emitem această hotărâre în decembrie, pentru că taxa pe economia circulară a intrat în vigoare de la 1 ianuarie, iar salariul minim a crescut, de asemenea, de la 1 ianuarie“, a mai spus Alin Glăvan.

Cele mai citite articole