5 enigme pe care știința nu le poate explica

de WTA.ro

Știința a făcut progrese uimitoare în ultimele sute de ani și a adus multe beneficii umanității. De la medicină la istorie sau astronomie, ea este prezentă în toate domeniile de vârf.

Datorită progreselor științei, avem tendința să credem că ea poate explica totul. Dar, paradoxal, cu cât descoperim mai multe despre viața pe această planetă, cu atât se adâncește mai mult misterul, potrivit incredibila.

În lume există multe fenomene care ne uimesc și pe care oamenii de știință nu le pot desluși. Iată doar cinci dintre ele.

Migrația animalelor

migratiile animalelor
„Nu vă supărați, încotro migrați?”

În fiecare an, anumite specii de păsări, insecte, pești și animale migrează – unele chiar mii de kilometri – spre locuri mai primitoare, în care găsesc hrană mai ușor sau unde se pot împerechea.

Deși migrația e un fenomen cunoscut din cele mai vechi timpuri, oamenii de știință nu au reușit să explice cum știu aceste vietăți când și unde trebuie să meargă.

Tot ce știm este că există anumite evenimente care determină migrația (de exemplu, schimbările de temperatură), dar este neclar dacă animalele migrează instinctual sau comunică în vreun fel unele cu altele pentru a transmite această informație.

Genele roșiilor

rosii
Tomatele au surprinzător de multe gene. De ce oare?

Având în vedere cât de complecși ne considerăm, ai spune că această complexitate se reflectă și în genele corpului uman. Dar lucrurile nu stau chiar așa.

Roșia pe care o pui în salată are mai multe gene decât tine. Mai precis, cu șapte mii de gene în plus. Ceea ce-i intrigă pe cercetători este de ce această legumă are nevoie de atât de multe gene.

Iar ceea ce e și mai bizar este că 60% dintre genele speciei umane se regăsesc și la roșii.

De ce căscăm

De-a lungul timpului au fost publicate numeroase studii cu privire la cauzele căscatului, fiecare avansând o altă ipoteză. Conform unor studii, căscatul ar avea rolul de a regla temperatura creierului, care crește în momente de activitate intensă.

de ce cascam
O meteahnă foarte contagioasă

Cele mai citite articole

Un al studiu susține că este vorba de un gest reflex care direcționează o cantitate mai mare de oxigen către creier, iar mai demult căscatul era corelat cu oboseala sau plictiseala.

Oricum ar fi, oamenii de știință nu au reușit nici acum să explice pe deplin această enigmă. Ceea ce le dă bătăi de cap și mai mari este faptul că, aparent, căscatul este contagios.

Efectul placebo

Uneori, mintea învinge materia, doar că nu știm exact cum și de ce. Cei care participă la teste în industria farmaceutică reacționează uneori la medicamente false ca și când ar fi luat chiar substanța care cred că li s-a administrat.

Practic, dacă un om crede că a luat un medicament care ar trebui să aibă un anumit efect, corpul va reacționa în funcție de informația primită de la creier.

efectul placebo
Efectul placebo ar putea fi cheia înțelegerii că mintea are cel mai important rol în procesul de vindecare

De exemplu, în cadrul unui studiu, subiecților le-a fost oferit o pastilă cu substanță inactivă și li s-a spus că iau un energizant. După ce au luat pastila, pulsul și tensiunea le-au crescut, iar viteza de reacție li s-a îmbunătățit vizibil.

De ce se întâmplă acest lucru? Cercetările cu privire la efetul placebo s-au concentrat pe relația dintre minte și corpul uman. Una dintre cele mai populare teorii este că efectul placebo se datorează așteptărilor pe care le are persoana în cauză, dar nimeni n-a reușit până acum să explice cum se întâmplă exact acest fenomen.

Începutul tuturor lucrurilor

Am auzit cu toții de teoria Big Bang, care încearcă să explice cum au apărut materia, energia, spațiul și timpul – într-un cuvânt, pe scurt, Universul.

Conform acestei teorii, acum aproximativ 13,7 miliarde de ani, universul încă nu exista. Ceea ce exista era doar un punct, de o natură singulară, fără dimensiuni, dar cu o energie infinită.

big bang
A existat un moment T zero în viața Universului?

La momentul „zero”, ceva a cauzat ieșirea acestui punct din starea lui, provocând o explozie uriașă, Big Bang-ul, care continuă și în ziua de azi. Dar nu trebuie să uităm că teoria Big Bang-ului este exact ceea ce indică denumirea ei: o teorie.

De fapt, nimeni nu știe ce ar fi putut să cauzeze Big Bang-ul, iar până nu va fi elucidat acest lucru, nu vom putea ști cu siguranță care sunt originile universului.

Cele mai citite articole