Autoritățile anunță că trei dintre cele șase persoane diagnosticate cu coronavirus pe teritoriul României au fost declarate vindecate. Ultimele două persoane declarate vindecate, femeia în vârstă de 38 de ani și bărbatul în vârstă de 48 de ani din Timișoara, vor rămâne sub supraveghere medicală până în momentul externării lor.
„Primul caz depistat în țară, bărbatul din județul Gorj, a fost externat. Ceilalți doi pacienți, femeia în vârstă de 38 de ani și bărbatul în vârstă de 48 de ani, internați într-un spital din Timișoara, au fost declarați vindecați după ce două teste efectuate la intervale de 24 de ore au avut rezultat negativ. Cele două persoane, declarate vindecate la Timișoara, vor rămâne sub supraveghere medicală până în momentul externării lor” se arată în comunicatul Grupului de Comunicare Strategică.
Oficialii mai precizează că ceilalți trei pacienți diagnosticați cu coronavirus sunt în stare stabilă, aceștia fiind internați în centre medicale specializate în tratarea bolilor infecțioase din Timișoara, Cluj-Napoca și Iași
Comunicatul integral:
Trei din cele șase persoane diagnosticate cu COVID-19 (coronavirus) pe teritoriul României au fost declarate vindecate. Primul caz depistat în țară, bărbatul din județul Gorj, a fost externat. Ceilalți doi pacienți, femeia în vârtă de 38 de ani și bărbatul în vârstă de 48 de ani, internați într-un spital din Timișoara, au fost declarați vindecați după ce două teste efectuate la intervale de 24 de ore au avut rezultat negativ.
Cele două persoane, declarate vindecate la Timișoara, vor rămâne sub supraveghere medicală până în momentul externării lor.
Cele mai citite articole
În acest moment, mai sunt internați 3 pacienți diagnosticați cu infecție cu COVID-19 (coronavirus) în centre medicale specializate în tratarea bolilor infecțioase din Timișoara, Cluj-Napoca și Iași, starea de sănătate a acestora fiind stabilă, iar evoluția acestora este monitorizată permanent de personal medical.
La nivel național se află în carantină 35 persoane, pentru alte 11.731 de persoane fiind dispusă măsura auto-izolării la domiciliu.
Până la această oră au fost prelevate și analizate 657 de probe de la persoanele care au sosit în România din zone afectate de infecția cu COVID-19 (coronavirus) ori persoane care au intrat în contact cu pacienți confirmați cu acest virus. Dintre acestea, 651 au ieșit cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu virusul.
Cetățenii care doresc informații despre situațiile legate de COVID – 19, despre modul în care se manifestă virusul, modalități de prevenire a îmbolnăvirii și alte detalii legate de conduita preventivă pot apela numărul 0800800358. De asemenea, cetățenii români din străinătate pot solicita informații numărul de telefon +4021.320.20.20.
Rugăm cetățenii să se informeze permanent de pe canalele oficiale ale Guvernului României, Ministerului Sănătății, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe și Departamentului pentru Situații de Urgență.
sursa: biziday
Post-ul Autoritățile anunță că trei dintre cele șase persoane diagnosticate cu coronavirus au fost declarate vindecate apare prima dată în Hunedoara Libera.