Cea mai cunoscută artistă a Portugaliei, Mariza revine în România pentru un concert extraordinar ce va avea loc sâmbătă. Urmașa legendarei actrițe și soliste de fado Amalia Rodriguez, multiplă nominalizată la Premiile Grammy, este fascinată de București și intrigată de limba română, care i se pare extrem de grea, după cum n-a declarat.
Iubită de public și apreciată de critici, Mariza este cea
mai de succes artistă de muzică fado, dela Amalia Rodriguez încoace.
”De-abia aștept să revin la București, am avut timp să-l descopăr la pas. Un oraș plin de clădiri istorice, unice, semn al unei civilizații timpurii. Aș putea locui aici, e un oraș muzical”, ne spune artista, pe numele ei real Marisa dos Reis Nunes, în vârstă de 46 ani. ”Este extraordinar. Oriunde mă duc, îmi place să merg pe străzi, să simt ritmul fiecărui oraș, felul în care el ”respiră”. Aș putea zice că sunt pe străzile din Lisabona. Și cred că aș putea foarte bine să trăiesc și aici ca acasă”, ne-a declarat artista înaintea show-ului său de la Sala Palatului.
”De când am pășit prima dată în România, am tot încercat să îmi explic asta, de ce mă simt familiară. M-am împrietenit repede cu locul, după ce am observat că are atât de multe lucruri în comun cu orașele din Portugalia, în special cu Lisabona. Nu doar arhitectura, limbile noastre au multe cuvinte în comun, stilul de viață este similar cu cel al portughezilor”, sunt constatările solistei încântate operele lui George Enescu și de doina românească, un gen ce se apropie de fado-ului portughez.
Cele mai citite articole
”Publicul român? La fel de cald în exprimare ca publicul de acasă, din Portugalia. Românii trăiesc intens fado-ul. E interesant să vezi reacția românilor, chiar dacă ei nu vorbesc limba în care cânt, portugheza. Au înțeles că muzica este universală, nu are limbaj, ea face legătura dintre artist și spectator. Iar eu încerc să întrețin această legătură.
Mariza nu cunoaște niciun artist român, deși nu se află la prima vizită în țara noastră
”Poate într-o zi voi cunoaște, ba chiar voi cânta cu un cântăreț de-al vostru. Văd o problemă în faptul că, deși vorbim limbi latine, limba română mi se pare grea”, este părerea artistei, multiplă nominalizată la Premiile Grammy, câștigătoare a Premiului BBC pentru ”Cel mai bun artist european”, și care a cântat alături de Lenny Kravitz, Cesaria Evora ori Sting.