Să sperăm că nu vom ameți de la atâtea sensuri giratorii

de WTA.ro

Să sperăm că nu vom ameți de la atâtea sensuri giratorii

În urmă cu doar câteva zile, la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere – instituție care are în administrare Bulevardul Republicii – s-au purtat discuții pentru amenajarea a încă două noi sensuri giratorii pe cel mai intens circulat drum al municipiului.

Să sperăm că nu vom ameți de la atâtea sensuri giratorii

Să sperăm că nu vom ameți de la atâtea sensuri giratorii

Este vorba despre proiectele de amenajare a unor girații la intersecția bulevardului cu strada Popa Șapcă și cu strada Hotin. Șansele ca și aceste două noi sensuri să fie amenajate sunt foarte mari, având în vedere că specialiștii Companiei deja s-au pronunțat favorabil pentru realizarea lor.

În martie 2017, consilierii locali au alocat suma de 30.000 lei pentru studiile de fezabilitate ale celor trei giratorii, pentru a se stabili dacă respectivele intersecții pot fi modificate. La acea vreme se discuta despre realizarea sensurilor giratorii pe strada Popa Șapcă ,intersecția cu strada General Vasile Milea și cel din zona BCR.

Cristina Rădulescu

Cele mai citite articole

Articolul Să sperăm că nu vom ameți de la atâtea sensuri giratorii apare prima dată în JurnaldeBarlad.ro – Stiri din Barlad – Ziar Online.

Cele mai citite articole