Doi frați din Sibiu condamnați la zece ani de închisoare pentru că au violat o prostituată în Anglia

de WTA.ro

Doi fraţi din Sibiu, condamnaţi în Marea Britanie pentru infracţiuni de jaf, viol şi posesie de arme de foc, vor sta 10 ani la închisoare, potrivit adevarul.ro.

George şi Mihai, cei doi fraţi din Sibiu au participat la un jaf armat în Anglia

Cei doi fraţi (C. George şi C. Mihai), de 37 de ani, respectiv 32 de ani, au fost fost condamnaţi după ce au participat la un jaf armat în Anglia, victima acestora fiind o prostituată. Autorităţile britanice au solicitat arestarea celor doi în baza unor mandate europene şi predarea acestora pentru executarea pedepselor în Marea Britanie. Curtea de Apel Alba Iulia a respins, în 20 februarie 2020, solicitările autorităţilor britanice. Pe rolul instanţei din Alba Iulia a fost soluţionat definitiv un dosar privind recunoaşterea condamnării lui C. Mihai pentru executarea pedepsei în România, în timp ce în cazul fratelui acestuia procesul este pe rol.  În mandatele europene de arestare se face referire la trei infracţiuni, raportat la următoarea stare de fapt: ”la data de 18 iunie 2017, victima a fost prezentă la adresa lui G. C. pentru a-i oferi servicii sexuale în schimbul unor bani. Victima şi G. C. au fost de acord cu o taxă de 120 de lire, cei doi având relaţii sexuale consensuale. Imediat după aceea, G. C. a folosit o armă şi a jefuit victima de 140 de lire sterline. C. M., fratele lui G. C., a apărut apoi şi a ameninţat victima cu un cuţit, care a fost apoi violată oral şi vaginal de către C. M.”.

Cele mai citite articole

Cei doi fraţi sunt în puşcărie

Persoana solicitată, în faţa instanţei, şi-a exprimat în mod expres refuzul de a fi transferată în Marea Britanie pentru a executa această pedeapsă. Prin urmare, persoana solicitată fiind cetăţean român, cu domiciliul în România, există un motiv opţional de refuz al executării mandatului european de arestare, instanţa putând reţine acest motiv ca suficient pentru a refuza executarea mandatului procedând la recunoaşterea hotărârii de condamnare în România, iar în măsura în care ar fi recunoscută să dispună şi executarea ei în România. Între timp, menţionează procurorul, autorităţile britanice au trimis separat o cerere pentru recunoaşterea pe cale principală a hotărârii de condamnare şi executarea acesteia într-un penitenciar din România. Raportat la această împrejurare, procurorul solicită respingerea executării mandatului european de arestare constatându-se existenţa unui motiv opţional de refuz, anume poziţia exprimată de persoana solicitată că refuză să execute pedeapsa în Marea Britanie şi procedând instanţa apoi la recunoaşterea pe cale incidentală a hotărârii de condamnare să constate că există hotărâre definitivă asupra acestui aspect”, se precizează în motivarea unuia dintre cele două dosare prin care a fost respinsă predarea lui C. George în Anglia.   Acesta a fost plasat sub control judiciar până la pronunţarea instanţei cu privire la executarea condamnării de 10 ani în România, termenul stabilit fiind 17 martie 2020. În cazul lui C. Mihai există, deja, o decizie a Curţii de Apel cu privire la recunoaşterea sentinţei din Marea Britanie. Bărbatul a început executarea pedepsei, fiind încarcerat la data de 31 ianuarie 2020 în Penitenciarul Aiud. Cei doi au fost condamnaţi definitiv în 2018, la mai puţin de 1 an de la comiterea faptelor.

Cele mai citite articole