Ai idei de a face agricultură? Uite și câteva sfaturi pentru început

de WTA.ro

Deși mulți se feresc de agricultură, cel puțin la nivel de afacere, ea rămâne în continuare deschisă celor care vor să obțină recolte și să vină pe piață cu produse agricole deja comercializate sau poate mai puțin cunoscute, dar cu potențial. Până a începe, ai nevoie de cât mai multe sfaturi și îndrumări bune.

Orice idee se testează

Ca și în alte domenii de activitate, și în agricultură orice idee se testează inițial pentru a vedea dacă o cultură generează recolte și, poate, chiar un profit mic încă de la început. Poți începe pe o parcelă mică de pământ cumpărat sau arendat sau chiar în grădina casei, dacă dispui de pământ pe care cultura dorită are potențial de creștere. Totodată, studiază un pic piața și nevoile acesteia, iar dacă intri cu produse agricole care au o concurență mare, vino cu un beneficiu extra față de competitorul tău direct, începând de la calitate, preț, ambalaj etc.

Prin urmare, dacă testezi vei evita să faci investiții însemnate și, în același timp, te asiguri că ideea ta poate fi pusă în practică la o scară mult mai mare, în funcție de obiectivele pe care ți le-ai stabilit. Este bine să visezi, dar cel mai bine ancorează-te în realitate și propune-ți să faci totul în pași mici și siguri. Dincolo de asta, ai răbdare și pregătește-te să riști din resursele pe care le ai.

Întreabă fermierii care au reușit deja

Oricât de mică este activitatea agricolă pe care te gândești să o întreprinzi, chiar și destinată doar consumului în familie, apelează la persoanele cu experiență și pune întrebări sau cere sfaturi. Poate fi vorba de un grup online de fermieri, de o asociație la care ești membru sau chiar de un vecin care știe ce practici și culturi agricole sunt indicate în zonă. 

Practic, fermierii care au reușit deja pot fi de mare ajutor, mai ales că poți lega relații și chiar colaborări pentru o posibilă afacere mai amplă. Să faci totul de unul singur, în acest domeniu complex, este cam dificil.

Alege-ți utilajele agricole care să-ți simplifice activitatea

Suntem într-o eră a tehnologizării, așadar, renunță la activitățile agricole pe care le făceau bunicii tăi cu pasiune, dar și cu multă oboseală acumulată pe câmp. În primul rând, pământul nu mai este la fel de roditor și ușor de lucrat, iar în al doilea rând, este vorba de efortul și timpul tău. Poate ai o familie, poate trebuie să te ocupi și de alte activități în paralel. 

Prin urmare, ușurează-ți cât mai mult activitatea agricolă prin cumpărarea utilajelor agricole potrivite nevoilor pe care cultura le cere. Totodată, vei avea nevoie și de alte accesorii agricole, precum roti motocultor sau alte unelte suplimentare pentru îngrijirea pământului.

Apelează la ajutoare financiare

Dacă mica ta idee se transformă încet într-o afacere profitabilă, pentru care ești gata să te dedici 100%, atunci lucrurile trebuie dezvoltate în această direcție. Sunt anumite ajutoare financiare de la stat și programe europene pentru tinerii fermieri sau cei aflați la început de drum în agricultură. Pare imposibil, dar cu o îndrumare corectă, poate vei reuși să accesezi aceste fonduri utile în dezvoltarea afacerii tale. 

Nu în ultimul rând, odată ce recolta devine din ce în ce mai însemnată, este timpul să te gândești la anumiți parteneri de distribuție, mai ales dacă nu ai încă soluții suficiente de depozitare corectă sau posibilități de comercializare zilnică către consumatorii finali.

Cu toate că agricultura înseamnă foarte multă muncă depusă, este în continuare unul dintre domeniile de activitate cu foarte mare potențial de dezvoltare. Cu implicare și găsirea celor mai bune soluții la diferitele probleme care pot apărea, vei obține recoltele așteptate cu care să câștigi un profit bun.

Sursa foto: Shutterstock

Te-ar putea interesa