Alături de oameni!

de WTA.ro

Alături de oameni!

Alături de oameni!

Episcopia Hușilor și Asociația „Filantropia Ortodoxă” Huși intensifică ajutorul oferit în lupta cu pandemia Covid 19.

Alături de oameni!

Alături de oameni!

“Fapta bună este o întâlnire cu Dumnezeu, deoarece ea nu ne aparţine, ci este manifestarea lui Dumnezeu prin noi”-Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul
Episcopia Hușilor alături de slujitorii Domnului au lansat o campanie venită în sprijinul oamenilor. Din nou,Biserica încearcă să ofere spitalelor din județul Vaslui aparatura atât de necesară în lupta cu virusul COVID-19.

“Vă rugăm să ne sprijiniți pentru a continua dotarea unităților sanitare cu aparatură medicală și echipamente de protecție, prin donații, în cadrul campaniei „Împreună ajutăm spitalele din Vaslui”.
De asemenea, oferim alimente, masă caldă, medicamente persoanelor aflate în izolare.
Fii alături de noi! Donează! “ așa sună îndemnul Episcopiei Hușilor.

Trebuie amintit că instituția religioasă a donat 20.000 de euro Spitalului Județean din Vaslui pentru achiziționarea aparatului de testare pentru COVID-19 și 5000 de euro celui din Bârlad.
Peste 500 de persoane primesc,zilnic,cu ajutorul Asociației “Filantropia” alimente,dar și medicamente.

Cele mai citite articole

Cristina Rădulescu

Articolul Alături de oameni! apare prima dată în JurnaldeBarlad.ro – Stiri din Barlad – Ziar Online.


Alături de oameni! was first posted on aprilie 6, 2020 at 11:57 pm.
©2020 "JurnaldeBarlad.ro – Stiri din Barlad – Ziar Online". Use of this feed is for personal non-commercial use only. If you are not reading this article in your feed reader, then the site is guilty of copyright infringement. Please contact me at preot.munteanu@gmail.com

Cele mai citite articole

Te-ar putea interesa