Alte microbuze așteaptă să intre în carantină la Giurgiu. Printre pasageri, și copii sub 10 ani!

de WTA.ro

Cu ceva timp în urmă prin frontiera  Giurgiu au intrat două microbuze cu 19 persoane ce veneau din localități aflate pe teritoriul  Italiei și se îndreptau spre județul Iași, de unde proveneau cetățenii.

 Pe lângă cele două microbuze venite din Lecce, între timp au mai sosit în punctul de frontieră alte autoturisme, precum și alte două microbuze din Verona.

În interiorul ultimelor microbuze se aflau și șase copii cu vârste de până la 10 ani.

Polițiștii de frontieră nu au permis coborârea din microbuz a pasagerilor, fiind lăsate doar câte o persoană din fiecare mașină să coboare la o casă de schimb valutar aflată în imediata apropiere.


Toți cei care au intrat astăzi în țară prin Vama Giurgiu vor fi duși în carantină în locurile special amenajate, în municipiu, urmând ca, după 24 de ore (dezinfectare și decontaminare a mijloacelor de transport) să fie însoțiți de către echipaje de poliție până la limita județului, de unde vor fi preluați de alți însoțitori, până la localitatea de domiciliu, unde își vor continua  perioada de carantină până la cele 14 zile.

N.r. Filmările ne-au fost trimise de către un cititor, fiind realizate cu procedeul „camera ascunsă”.

(Jurnal)