170
Aflată la Dubai, în izolare alături de soțul Laurențiu Reghecampf și de copiii lor, Anamaria Prodan a recurs la un gest caritabil. A trimis 2.000 de măști chirurgicale la Mediaș, care vor ajunge la Spitalul Municipal din localitate.
„Îi mulțumesc din suflet Anei pentru gestul ei, a face bine nu e pentru a te lăuda. Într-o discuție pe care am avut-o cu ea, i-am spus că, dacă tot ajută, să direcționeze orice și spre Spitalul Mediaș că au și ei nevoie. Iar ea a luat decizia să doneze 2000 de măști”, a declarat Ioan Mărginean, președintele lui Gaz Metan.
Nu e pentru prima oară când Anamaria Prodan face gesturi de caritate pentru spitale. În trecut, a mai făcut donații către Spitalul Fundeni și către un alt spital din Timișoara.
Source