Așa meciuri să tot facem. Voleibalistele Craiovei, victorie mare cu Turda

de WTA.ro

Gruparea feminină de volei SCM „U” Craiova a început perfect turneul de play-off al Diviziei A2 Vest. Fetele lui Lucian Zlotea au trecut de CSS Turda în stil de mare echipă, cu scorul de 3-1 (25-17, 20-25, 25-18, 25-23) și astfel au bifat prima victorie la competiția găzduită de Sala „Ion Constantinescu”, din Bănie.

Primul set al partidei a fost la îndemâna Craiovei. Oltencele nu le-au dat practic nicio șansă adversarelor din Turda, pe care le-au dominat la fiecare punct. La scorul de 16-4 în favoarea gazdei turneului, antrenorul grupării din Turda a solicitat un time-out, pentru ca jucătoarele sale să își mai revină. Chiar dacă au mai recuperat din deficit, tot elevele lui Zlotea au gestionat mai bine finalul setului, câștigându-l cu 25-17.

Actul secund a adus în prim plan orgoliul formației din Turda, care a încercat să treacă peste pierderea primului set. Oaspetele au condus pe tabelă și la șase puncte, scor 14-10, dar craiovencele au revenit și au echilibrat jocul. În cele din urmă, Turda s-a impus cu 25-20 și a restabilit egalitatea la seturi.

Meci frumos, Craiova mai bună

Actul al treilea a fost cel mai spectaculos al meciului, dar, totodată și cel mai tensionat. Craiovencele au accelerat încă de la primele mingi și s-au distanțat la șase puncte, 8-2. Ușor, ușor, jucătoarele din Turda s-au apropiat pe tabelă, iar finalul a fost interesant. SCMU Craiova a avut constant o diferență de 4-5 puncte, suficiente ca setul al treilea să și-l adjudece cu 25-18.

Setul patru a fost și ultimul al meciului. Turda nu a renunțat la acest joc și a reușit din nou să fie în avantaj în prima parte a jocului, scor 11-7. Doar că valoarea și-a spus cuvântul, iar Craiova a întors scorul în stil de mare echipă. Mihaela Truță, Ramona Marciu și Iulia Zlotea au fost decisive pe final, iar gruparea alb-albastră s-a impus cu 25-23.

Pentru acest joc, tehnicianul Craiovei, Lucian Zlotea a folosit următorul lot: Constantinescu, Truță, Mănuc, Zlotea, Brabete, Marciu, Chifu, Șuțan, Andreescu, Matei, Rizan, Pîrvan.

În celălalt meci al zilei, Medicina Târgu Mureș a trecut la pas de CSM Oradea, cu scorul de 3-0.

În următoarea partidă, craiovencele vor întâlni formația din Oradea. Partida va avea loc mâine, de la ora 13.00, în Sala „Ion Constantinescu”.

Citește și: Să reînceapă victoriile. Trupa lui Popescu are duel la Târgu Jiu