Bănuit de furt prins, autoturism sustras din Miercurea Ciuc descoperit de poliţişti în Lunca de Sus.
La data de 10.02.2020, în urma unor activităţi specifice de cercetare şi investigaţie, poliţiştii harghiteni au identificat un localnic de 24 de ani, din comuna Lunca de Sus, bănuit de furtul unui autoturism din municipiul Miercurea Ciuc, faptă reclamată la data de 06.02.2020.
Din datele şi indiciile obţinute de poliţişti până la acest moment rezultă că, la data de 27.01.2020, cel în cauză s-a deplasat în municipiul Miercurea Ciuc, împreună cu doi consăteni cărora le-a spus că a cumpărat un autoturism şi are nevoie de ajutor pentru a-l urca pe o remorcă.
În acest mod, cei trei au transportat autoturismul respectiv până la domiciliul bănuitului, în comuna Lunca de Sus, de unde poliţiştii l-au recuperat şi restituit persoanei vătămate.
În cauză sunt continuate cercetările, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt.
- IPJ Harghita
Sursa: Ziar Harghita.