Ședință pe repede înainte la Consiliul Local Reșița, unde a fost adoptat astăzi bugetul de venituri și cheltuieli al municipiului pe anul 2020. Reșița va avea anul acesta un buget de peste 241 de milioane de lei, cu 24% mai mare decât cel din 2019, iar banii ce vor merge către investiții sunt cu 43% mai mulți decât în anul anterior.
În una din cele mai rapide ședințe ale aleșilor locali din ultimii ani, proiectul de buget propus de primarul Ioan Popa a trecut fără niciun amendament sau chiar întrebare din partea opoziției. Să fi fost „de vină” absența consilierului Mirel Sabo, liderul grupului social-democrat, pentru adoptarea proiectului fără cea mai mică obiecție? Oricum ar fi, la finalul ședinței edilul a ținut să le mulțumească aleșilor locali pentru adoptarea rapidă a bugetului pe 2020.
„Vă mulțumesc că am trecut așa de repede bugetul, este necesar, avem nevoie de el. Așteptam acest buget ca să începem să derulăm lucrări, este un buget generos, suntem la 241 de milioane de lei față de 195 anul trecut, cu o creștere a investițiilor de 43%, evident în mod covârșitor din fonduri nerambursabile, fonduri europene și o parte fonduri de la Ministerul Dezvoltării. Anul viitor, bugetul va fi și mai mare decât cel de acum, pentru că în bugetul de anul viitor intră marile lucrări de mobilitate urbană. Cred că vom dubla bugetul de anul acesta și dacă mă raportez la 2016, când am venit la Primărie, am ajuns foarte departe. Bugetul era atunci undeva la 120-140 de milioane, cu tot cu banii de la învățământ, la vremea respectivă. Este un lucru pozitiv, încurajator și este rezultatul muncii în primul rând al tuturor colegilor noștri din Primăria Reșița. Lucrurile au început să funcționeze foarte bine”, a precizat Popa.
Conform edilului, bugetul de investiții de anul acesta se cifrează în jurul valorii de 85 de milioane de lei, edilul făcând referire și la lucrările ce vor fi realizate în 2020 la Reșița din fondurile proprii ale Primăriei. Printre acestea se numără modernizarea zonei de parcare din spatele blocului potcoavă, o lucrare pe care administrația locală și-a propus-o deja de ceva vreme și care a tot fost amânată.
„Acum realmente o să o facem pentru că avem resursa să o facem. Este o suprafață foarte mare de teren betonat, vrem să o spargem și să o permeabilizăm. O să punem pavele care o să dreneze apa de ploaie, vom avea amplasate containere de gunoi subterane, copaci, ca să coborâm temperatura pe timpul verii. În acel bloc locuiesc circa 1200 de persoane, este echivalentul a două comune din Caraș-Severin, cred că oamenii aceia merită niște condiții civilizate.
Evident că avem proiecte în tot orașul pentru că încercăm să ne dezvoltăm sau să investim peste tot, astfel încât toată lumea să beneficieze cât de cât de ceea ce oferă bugetul Reșiței”, a mai precizat Ioan Popa.
Karina TINCUL