Care sunt cele mai bune centre de cardiologie intervențională

de WTA.ro

Care sunt cele mai bune centre de cardiologie intervențională

Cardiologia intervențională este o ramură a cardiologiei și presupune că medicul specialist poate trata unele afecțiuni (ale valvelor cardiace de exemplu) pe calea vaselor sanguine. Este vorba despre intervenții cardiovasculare minim invazive.

Cateterismul cardiac este procedura care a stat la baza dezvoltării tratamentului bolilor cardiovasculare prin intermediul vaselor de sânge, prin piele, fără să mai fie nevoie intervenția prin procedura chirurgicală clasică. S-a plecat de la o procedură precum angioplastia coronariană, asociată astăzi cu implantarea protezelor vasculare de tipul stenturilor.

Cardiologia intervențională a progresat foarte mult în ultimii ani și lucrurile nu se opresc aici. Suntem în punctul în care pe calea vaselor sanguine se tratează boli ale valvelor cardiace (stenoza aortică, pulmonară, insuficiența valvei mitrale), dar și boala coronariană sau aritmii. Cardiologia intervențională tratează și boli congenitale ale inimii sau vaselor de sânge: poate fi vorba despre malformații congenitale ale pereților intracardiaci (defecte septale), sau despre comunicare anormală între vasele sanguine. Tot prin cardiologia intervențională (adică prin piele sau prin intervenții minim invazive) pot fi tratate anevrismele de aortă.  

Există mai multe centre de cardiologie intervențională dotate atât cu aparatură de ultimă generație, cât și cu personal calificat și pregătit pentru a rezolva cele mai complicate situații:

  • Spitalul AngioLife;
  • Spitalul Clinic Sanador;
  • Spitalul Monza;
  • Centrul de Cardiologie Clinică și Intervențională (Brașov).

Pacientul cardiac poate beneficia de numeroase investigații și proceduri cardiovasculare pentru afecțiuni precum:

  • angină pectorală;
  • insuficiență cardiacă;
  • afecțiuni cardiace vasculare;
  • aritmii cardiace;
  • stenoză aortică;
  • boală coronariană;
  • infarct miocardic acut;
  • boala arterială periferică.

Cele mai citite articole

Printre procedurile de cardiologie intervențională se numără:

  • intervenții coronariene;
  • implant de stimulatoare cardiace;
  • intervenții pentru afecțiuni valvulare;
  • angioplastii periferice;
  • coronarografie;
  • angioplastie coronariană cu stent;
  • angioplastie carotidiană;
  • implant de stimulator cardiac;
  • implant defibrilator intern.

Când trebuie să mergi la cardiolog

Dacă o persoană are dureri în piept simptomul nu trebuie ignorat, mai ales dacă este pus în legătură cu colesterolul ridicat, trebuie imediat făcut un consult detaliat. De asemenea, este foarte important pentru medicul specialist să cunoască istoricul familial al pacientului. Lucrurile pot fi complicate, cu atât mai mult dacă pacientul suferă de hipertensiune arterială, este diabetic, sau este fumător. În toate aceste cazuri, medicul cardiolog este cel care stabilește diagnosticul și propune tratamentul.

Conform statisticilor, în România 60% dintre cazurile de deces din cursul unui an sunt cauzate de afecțiunile cardiace, astfel încât țara noastră se află în topul țărilor europene. Principala cauză a mortalității cardiovasculare în Europa (inclusiv în România) este hipertensiunea arterială. 

Cele mai frecvente afecțiuni cardiace sunt:

  • angina pectorală: presupune crize dureroase la nivelul musculaturii inimii și îngustarea arterelor coronare.
  • cardiopatie ischemică: presupune micșorarea diametrului arterelor coronare.
  • insuficiență cardiacă: înseamnă că inima nu poate pompa cantitatea de sânge necesară funcționării normale a organismului.
  • infarctul miocardic: este a treia cauză de deces la nivel mondial. Înseamnă că o parte a inimii este necrozată, ceea ce face ca circulația să fie întreruptă. 

Cum se poate proteja inima:

  • renunțarea la fumat;
  • limitarea consumului de grăsimi de origine animală, în favoarea grăsimilor sănătoase (semințe, pește, nuci);
  • evitarea sedentarismului: activitatea fizică regulată întărește mușchiul inimii și îl face mai rezistent. În plus, reduce nivelul colesterolului;
  • consum zilnic de legume și fructe proaspete.

Cele mai citite articole

Te-ar putea interesa