Sfera serviciilor profesionale este cea care stârnește mereu nemulțumiri în ceea ce privește raportul între media salarială din țara noastră și veniturile obținute în aceeași profesie în țările Occidentale.
Șoferi, coafeze, instalatori, mecanici auto sau electricieni se plâng cu toții în cor de injusta grilă de salarizare din țară. În realitate însă, cât câștigă cu adevărat unul dintre acești profesioniști în România. Să luăm exemplul unui instalator.
Rămași în urmă
Din punct de vedere al infrastructurii de apă/canal, România este încă în spatele multor țări europene.
- La sfârșitul anului 2018, doar 53 la sută din populația rezindentă a României era conectată la sisteme de canalizare.
- Pentru alimentarea cu apă, procentul raportat de INS pentru aceeași perioadă depășește cu puțin 60%.
Investițiile derulate în ultimul deceniu și jumătate din fonduri europene au ajutat la introducerea rețelelor de apă și canalizare în diferite localități rurale, dar procentul celor neracordați la aceste sisteme de utilități publice rămâne încă ridicat.
Din acest punct de vedere putem spune că pentru un instalator încă este destul de muncă în țară.
În funcție de statut
Câștigurile unui instalator diferă însă de statutul său: liber profesionist cu PFA, angajat al unei firme de profil sau antreprenor în acest domeniu.
- Din punct de vedere statistic, media salarială raportată în 2019 pe profilul profesional instalator tehnico-sanitar și gaze a fost de 2.374 lei.
În realitate însă, un instalator bine pregătit din punct de vedere profesional poate atinge venituri lunare de 7.000 – 8.000 lei. Desigur, în acest caz, nu mai rămâne angajat al unei firme de profil sau al unei foste regii de stat din domeniu, ci își începe o afacere pe cont propriu.
Cum stăm față de alte țări
Cele mai citite articole
Comparația cu alte state europene rămâne într-adevăr tentantă, dar trebuie ținut cont și de alte aspecte. Astfel, dacă salariul mediu anual al unui instalator în Germania ajunge într-adevăr la 40.000 euro, acest lucru se datorează și experienței deținute în domeniu, unei bune cunoașteri a limbii țării în care vrei să lucrezi și, cel mai probabil, curajului de a-ți lua soarta în mâini și a intra în domeniul antreprenorial cu propria ta firmă de instalații.
- În funcție de zona urbană din România în care o firmă mică de instalații activează, veniturile obținute la sfârșit de lună pot atinge echivalentul a 1.500 -2.000 euro. Cele mai active orașe sunt Cluj Napoca, București, Timișoara, Oradea, Arad, Brașov, Iași, Constanța.
În rest, recrutările făcute pentru instalatori de firme din Olanda, Suedia, Danemarca sau Franța oferă o grilă de salarizare lunară între 1.400 și 1.800 euro, în funcție de experiență, disponibilitatea de a lucra ore suplimentare și alte abilități (o minimă cunoaștere a unei limbi străine, permis de conducător auto etc).
Lucrări diverse
Chiar și în mediul rural, un instalator pe cont propriu se poate descurca financiar destul de bine. Cu un grad redus de locuințe racordate la rețelele de alimentare cu apă și canal, dar cu rețele funcționale și aduse la limita proprietăților particulare, un instalator autorizat poate iniția o serie de lucrări de montal racorduri apă/canal pentru persoane fizice sau juridice din zonă.
Iar cum profesioniști nu prea se mai găsesc astăzi în România, câștigurile ar trebui să fie mulțumitoare, iar ritmul lucrărilor să rămână constant.
Trucuri antreprenoriale
Dacă pe lucrări de anvergură, (racordare la rețea, montaj obiecte sanitare în baie sau bucătărie etc) un neinițiat se va aventura mai puțin, la reparații de întreținere, mai toată lumea are impresia ca se pricepe. Cel puțin până în momentul în care realizează că au instalat greșit o piesă sau că au cumpărat un element care nu le este de folos pentru instalația respectivă.
- Cele mai des întâlnite lucrări de reparații și întreținere a obiectelor sanitare sunt cele din băile locuințele private. Un instalator poate cumula venituri consistente numai din operațiunile de înlocuire a vaselor de toaletă, înlocuirea căzilor de baie, montarea unor noi sisteme de robineți sau alte lucrări mărunte.
Pentru un profesionist în instalații sanitare care are propria firmă sau operează ca persoană fizică aututorizaată (PFA) ideal ar fi să constituie din timp și un mic depozit de obiecte sanitare, negociind direct cu unii furnizori de pe piață, pentru a obține anumite discounturi la achiziții.
Astfel, în momentul în care întocmești clientului un necesar cu obiectele sanitare și piesele nesare efectuarii unei lucrări, poți să maximizezi profitul pe care îl obții.
Tipuri de lucrări profitabile
Ca și instalator care ține la bunul său renume, va trebui să efectuezi diverse lucrări, la costuri de manoperă diferite. Nu vei putea refuza o comandă de reparații întreținere, dar este bine ca o bună parte din activitatea ta să se concentreze pe lucrări cât mai profitabile. Iată și care sunt acestea:
- Montaj de la zero al instalațiilor sanitare într-o locuință;
- Montaj și verificare/mentenanță centrale termice pe gaze sau combustibil solid (în acest caz vei avea nevoie și de o certificare ISCIR);
- Racordări la rețeaua de apă/canal;
- Realizare rețea de încălzire în locuințe, inclusiv încălzire prin pardoseală.