Au trecut câteva zile de la dezbaterea organizată în Sala de Festivități a Colegiului Carol, cele văzute și auzite s-au mai așezat, așa că a sosit timpul să scriu și eu despre impresiile lăsate de acel eveniment, mai ales că în ziua următoare, prin bunăvoința dlui. profesor Liviu Ionescu și cu permisiunea dlui. director Cristian Stăiculescu am făcut o lungă plimbare prin aproape tot liceul.
Într-adevăr, situația cu care se confruntă clădirea este cu adevărat dramatică. Vizitând-o în interior, este o senzație mult mai pregnantă decât observând-o din exterior.
De ce s-a ajuns aici ?
Sigur, un prim set de motive este indolența cronică și lipsa de implicare: a primăriei (care judecă orice investiție în cheie electorală), a Direcției de Cultură (care, cu legea în mână, ar fi trebuit să nu permită degradarea acestui monument istoric), a Prefecturii (care ar fi trebuit să pună pretindă instituțiilor responsabile să-și respecte obligațiile și atribuțiile), a conducerilor Colegiului (care s-au complăcut într-un adevărat „dolce far niente”), a Inspectoratului Școlar (care a tratat cu superficialitate și dezinteres o problemă cât se poate de serioasă a comunității).
Dar – dincolo de toate acestea – mai este încă un motiv: nu doar autoritățile sunt de vină, ci și noi cetățenii. De zeci de ani, asistăm aproape impasibili la degradarea acestei clădiri simbol. Primarii vin și pleacă, înșiră aceleași minciuni, iar oamenii continuă să-i creadă. La fel, guvernanții: se bat cu cărămida în piept, fac vizite de lucru, țin cuvântări, apoi dispar: unii la pușcărie, alții de acolo de unde au venit. Iar noi, craiovenii, nu reușim să vedem că anul acesta clădirea Colegiului este mai degradată decât anul trecut, iar anul viitor are mari șanse să cadă de-a binelea.
Revenind la dezbatere trebuie să spun că mi-a produs o mare dezamăgire, dar, în egală măsură mi-a dat și speranțe.
Dezamăgire, pentru că m-aș fi așteptat să avem discuții mai animate, din care să rezulte implicarea a cât mai mulți oameni. Nu s-a întâmplat, ba chiar am avut sentimentul că se încearcă o minimalizare. Sper să greșesc.
Speranțe, pentru că am aflat de la Nicolae Giugea (singurul oficial prezent) că s-a intrat în linie dreaptă: Compania Națională de Investiții are banii necesari, iar peste o lună și jumătate se va organiza și prima licitație, pentru proiectare. De asemenea, există și termene precise și pentru celelalte etape de lucru.
Pe de altă parte, câteva observații se impun în continuare.
Prima, legată de patrimoniul extraordinar care se găsește în custodia Colegiului, din care cea mai importantă parte este biblioteca. Dar, pe lângă cărțile rare din bibliotecă mai există o fabuloasă colecție de roci (multe din ele fiind fragile și greu de transportat). De asemenea, există un extraordinar material didactic, cu o inestimabilă valoare muzeală, multe piese având peste 100 de ani !
Nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar putea întâmpla dacă lucrurile se vor mișca foarte repede și, așa cum ne dorim cu toții, în scurt timp va fi selectat constructorul iar lucrările vor putea începe. Cum se vor căra cărțile din bibliotecă sub presiunea unui constructor interesat doar de respectarea termenului de predare a lucrării ? Ce se va întâmpla cu celelalte piese de patrimoniu ? Inspectoratul Școlar, Primăria, conducerea Colegiului trebuie să treacă imediat la identificarea soluției corecte și la aplicarea ei. Din fericire, un spațiu de depozitare există în fosta cantină, iar adaptarea acesteia se poate face cu o minimă bunăvoință.
Dar, până la depozitare, este obligatoriu ca tot patrimoniul Colegiului Carol I să fie corect inventariat, evaluat, asigurat. Iar când spun patrimoniu, nu mă refer doar la cărțile rare din bibliotecă, ci și colecția de roci, la materialul didactic unicat, la tablouri, la statui, la frrescele din holul cancelariei. Prin urmare, alături de instituțiile enumerate mai sus, este obligatoriu ca la bunul mers al lucrurilor să contribuie și Ministerul Culturii, prin specialiștii de care dispune.
Tot în legătură cu biblioteca și cărțile care existente acolo, ar trebui să avem în vedere posibilitatea scanării tuturor volumelor, pe modelul folosit în marile biblioteci din lumea civilizată. Știu, nu este o acțiune simplă, ci dimpotrivă ! Dar fondul de carte existent în biblioteca colegiului merită cu prisosință această abordare.
A doua observație:
în incinta Colegiului Carol se găsește și o bază sportivă, probabil cea mai dezvoltată între bazele liceelor din Craiova: terenuri de baschet, volei, handbal, minifotbal, piscina acoperită precum și o sală de sport.
Legat de această sală de sport (o clădire cu valoare de monument istoric, la rândul ei supusă unui foarte avansat proces de degradare) vreau să atrag atenția că nu este cuprinsă în proiectul de reabilitare al Colegiului Carol, deși face parte integrantă din complexul de clădiri. Iată de ce, pe modelul folosit de Ministerul Dezvoltării, cred că este cazul ca și Ministerul Tineretului și Sportului să se implice pentru reabilitarea bazei sportive și mai ales pentru Sala de Sport.
În loc de concluzie, un gând de încheiere: este evident, Colegiul Carol a fost tratat cu indolență, nepăsare, dezinteres. Sub presiunea societății civile, asistăm acum la o schimbare de atitudine: există un plan, există și banii care să finanțeze aplicarea acestui plan. Dar nu este destul ! M-aș bucura dacă – pe lângă planuri și bani – va exista dorința fermă ca întreg complexul de clădiri și funcțiuni de la Colegiul Carol I să-și recapte strălucirea de odinioară și astfel, să fie redat orașului pentru a-i întregi zestrea culturală.
Dar asta nu se poate face prin reabilitarea unui corp de clădire ci doar prin efortul conjugat al tuturor instituțiilor enumerate mai sus. Fără acest efort, există riscul ca lucrările de reabilitare a Colegiului Carol să fie incomplete.
Horaţiu Buzatu
