Ce beneficii importante îți poate aduce lectura benzilor desenate

de WTA.ro

Banda desenată, ca și o carte, spune o poveste captivantă, fiind considerată o formă de artă deschisă și interactivă, care poate fi benefică atât adulților, cât copiilor. Din lecturarea benzilor desenate poți afla învățături esențiale pe care să le ai în vedere și chiar să le pui în aplicare. Descoperă în rândurile de mai jos beneficiile aduse de benzile desenate.

Te ajută să descoperi supereroul din tine

Benzile desenate au reprezentat o reală sursă de inspirație pentru regizorii de filme cu supereroi. De la Superman, Captain America sau Wonder Woman, companiile americane, precum Marvel sau DC Comics, au ajuns cu filmele lor în topul box-office. 

În comic books vei putea să descoperi povestea originală și detaliată a supereroilor tăi favoriți. Cum supereroul are „superputeri” care să rezolve orice situație critică, cititorul este îndemnat să-și descopere propriile calități și capacități necesare în a-și valorifica zilnic potențialul. Dincolo de povestea fascinantă a supereroului din banda desenată, mai putem vorbi despre a te descoperi pe tine însuți. Da, este adevărat, în fiecare din noi poate zace un supererou încă nedescoperit.

Dezvoltă imaginația și abilitățile de citire

Benzile desenate sunt narațiuni vizuale care, pe lângă text, conțin și ilustrații captivante, ce stimulează gândirea, dezvoltă un alt nivel al înțelegerii și te provoacă să urmărești cu atenție cadrele poveștii. Este recunoscut faptul că acest gen de cărți pot fi esențiale în dezvoltarea personală, mai ales în cazul celor care sunt la început de drum cu lectura. Benzile desenate te pot iniția într-un mod distractiv și util. 

Există cercetări neuroștiințifice care confirmă faptul că textul însoțit de imagini are efecte benefice asupra funcționării creierului. Comics te obligă să-ți dezvolți imaginația privind ceea ce se poate întâmpla mai departe în desfășurarea acțiunii, dar și să îți creezi propriile mișcări și voci.

Ajută la definirea unor valori morale

Considerat un instrument terapeutic, benzile desenate ajută la definirea valorilor morale și înțelegerea binelui și răului într-un mod constructiv și creativ. Supereroii te pot ajuta să adopți valori morale corecte în procesul de formare și dezvoltare personală. Acțiunile și comportamentul pozitiv al supereroilor devin o formă de terapie și vindecare pentru cititor, un mod eficient de a te elibera de sentimente și stări emoționale negative, precum frică sau durere, care îți pot afecta sănătatea mintală. De asemenea, prin puterea narativă a benzilor desenate descoperi foarte ușor limbajul de tip sarcasm și autoironie.

Sugerează modalități inedite de exprimare 

Deși sunt o cale de evadare în lumea fantastică, benzile desenate sunt inspirate din realitatea imediată, cu problemele ei aferente. Faptul că se ilustrează diverse situații de criză, care pot afecta mai mult sau mai puțin lumea reală, într-un viitor apropiat sau foarte îndepărtat, provoacă cititorul să apeleze la constatări și considerații personale. 

Pot fi adevărate mine de aur pentru persoanele introvertite sau pentru cele care sunt în căutarea unor noi modalități de exprimare. Universul benzilor desenate este deschis până la urmă pentru oricine dorește un moment de reflecție între două lumi, cea reală și cea fantastică. 

Au avantaje multiple pentru copii

Este un subiect care încă mai stârnește îngrijorare în rândul părinților, mai ales că, la început,  benzile desenate aveau o reputație proastă în viziunea lor. Realitatea este că o bandă desenată adaptată vârstei copilului nu va aduce decât o serie de avantaje precum: devin cititori mai buni și descoperă cuvinte noi, pot asimila mai ușor limba engleză sau afla mai multe detalii despre supereroii preferați din filme sau animații deja văzute. Așadar, benzile desenate în rândul copiilor sunt ideale pentru cunoaștere și învățare.

Benzile desenate, un fenomen atât de important în cultura americană, au devenit foarte apreciate și de publicul român interesat de astfel de lecturi interactive. Utile în definirea multor aspecte psihice și comportamentale, ele sunt perfecte și pentru relaxare sau divertisment.

Sursă foto: Shutterstock 

Te-ar putea interesa