Există numeroase situații în care ai putea avea nevoie de valută, momente în care suntem tentați să realizăm tranzacțiile imediat cum avem ocazia. Totuși, acest lucru nu este recomandat, pentru a evita pe cât de mult posibil pierderile financiare semnificative. Iată ce ar trebui să știi despre cursul valutar și cum să realizezi tranzacții cât mai avantajoase.
Cursul valutar BNR
Cursul valutar nu este stabilit de către Banca Națională a României, dar este comunicat zilnic de către această instituție la ora 13.00. Valoarea comunicată în decursul unei zile va fi valabilă pentru a doua zi și, pe baza acestuia, băncile vor alege propriul curs de schimb. De asemenea, Banca Națională poate interveni în cazul unor posibile dezechilibre care ar putea cauza o destabilizare a cursului.
Alegerea unui curs valutar avantajos
Așa cum am menționat mai sus, fiecare bancă sau casă de schimb valutar își poate alege propriul curs valutar pe baza informațiilor transmise de Banca Națională. Totuși, acest curs BNR poate fi de folos pentru a identifica un curs valutar avantajos.
Acesta ar trebui să aibă o valoare cu unul sau doi bani mai mare sau mai mică decât valoarea BNR. Acest lucru se aplică în special tranzacțiilor cu sume mai mari, deoarece acea diferență ce poate părea infimă se va transforma într-o pierdere mult mai mică.
Bancă sau casă de schimb valutar?
Cele mai citite articole
În funcție de preferințe sau de suma pe care dorești să o schimbi, poți alege între bănci sau casele de schimb valutar pentru astfel de tranzacții. Pentru sume foarte mari, cel mai probabil te simți mai în siguranță să realizezi conversia la o bancă.
Totuși, acest lucru nu înseamnă că o casă de schimb valutar nu este o opțiune avantajoasă. Foarte multe dintre acestea au un curs de schimb mai bun decât unele bănci, așa că este important să verifici cu atenție toate ofertele din zona ta înainte de a te decide unde vei schimba banii.
Tranzacțiile în valută direct din cont
Majoritatea tranzacțiilor în valută pot fi efectuate direct din cont, fără a fi nevoie să mai scoți bani și să realizezi schimbul. Majoritatea persoanelor preferă această metodă deoarece este mai rapidă și nu necesită deplasarea la bancă. Totuși, este nevoie să fii foarte bine informat despre rata de conversie a băncii la care ai deschis contul.
La fel ca în cazul unui schimb valutar obișnuit, această rată diferă de la bancă la bancă. De asemenea, pot exista diferențe mari între tranzacția realizată direct din cont și cea realizată fizic, la casieria băncii. Deși necesită mai mult efort, cea de-a doua variantă este mai avantajoasă în anumite situații. Pentru a evita pierderile majore, încearcă să realizezi schimburi valutare în cont doar pentru sume mai mici.
Tranzacțiile în valută au devenit indispensabile în ziua de astăzi, dar poate fi cu adevărat dificil să găsești cursul valutar cel mai potrivit. Pentru a evita pierderile cât mai mult posibil și a realiza o tranzacție cât mai avantajoasă, urmărește cursul BNR și fluctuațiile monedei de interes și găsește momentul perfect în care să poți schimba banii fără probleme.