Toată lumea știe că, pentru a extrage apă dintr-o fântână sau puț și a o distribui ulterior printr-o rețea de conducte în locuință, ai nevoie de un mecanism special, care poate fi ori un hidrofor, ori o pompă submersibilă. Deși amândouă aduc apa la robinet, fiecare o face diferit. În timp ce pompa se scufundă în apa din fântână și, prin intermediul unui motor, o împinge pe coloană, hidroforul se instalează la suprafață și, prin aspirare, trage apa din pământ, după care o refulează în rețea.
Totuși, fiind niște dispozitive electromecanice care lucrează cu/în apă, este posibil ca, în timp, să apară unele probleme de funcționare, pe care e bine să le cunoști:
1. Hidroforul scoate aer și debitul este redus
Dacă deschizi apa la robinet și vine un amestec de apă cu aer, înseamnă, cel mai probabil, că apa din fântână sau puț are un nivel foarte scăzut. Altă cauză poate să fie clapeta de sens stricată, ori instalația de distribuție a apei e fisurată și trage aer.
2. Pompa trage nisip și impurități
Cel mai probabil problema nisipului apare în cazul pompelor submersibile, deoarece ele se scufundă în apă până la fundul fântânii. De aceea trebuie să alegi o pompă submersibila de calitate, cum sunt cele de la shop-einstal.ro, care beneficiază de filtre speciale ce nu lasă să treacă nisipul și alte impurități. De asemenea, în cazul unui hidrofor, este importantă instalarea unui filtru din polipropilenă pentru sedimente.
3. Presiune scăzută la hidrofor/pompă submersibilă
Presiunea scăzută în instalație are multiple cauze. În cazul hidroforului este posibil ca vasul de expansiune și/sau membrana să fie fisurate, sau pur și simplu nu e imersat corespunzător. În ceea ce privește pompa, cel mai probabil aceasta are o defecțiune sau clapeta de sens este blocată. De asemenea, o altă cauză poate fi o funcționare necorespunzătoare a presostatului, ori instalația de apă e subdimensionată.
4. Apa vine în șuturi
Atunci când un hidrofor nu a fost folosit o perioadă lungă de timp sau când există o neetanșeitate a țevilor, acesta trage aer fals și se dezamorsează. De asemenea, acest simptom apare și când nivelul apei în fântână a scăzut prea mult și trebuie să o tragă de la o adâncime mai mare de 8 metri.
5. Hidroforul/pompa submersibilă merg continuu
Funcționarea continuă a sistemului are și ea mai multe cauze: robinete defecte sau lăsate deschise, crăpături ale țevilor și scurgeri din instalație, clapeta de sens defectă, vasul de expansiune al hidroforului nu mai face presiune în membrană, etc.
6. Hidroforul/pompa submersibilă pornesc și se opresc des
Când în instalația de apă se acumulează nisip sau depuneri, hidroforul sau pompa lucrează mai mult pentru a face presiune. De asemenea, pornirile și opririle dese pot fi cauzate și de funcționarea defectuoasă a presostatului sau a presiunii insuficiente a vasului de expansiune.
Chiar dacă ai identificat problema și ți-ai format o părere despre ce anume a cauzat defecțiunea instalației de apă, este indicat să apelezi la un specialist pentru a o rezolva. Aceste aparate sunt complexe și necesită cunoștințe tehnice de specialitate, pe care doar un instalator cu experiență le poate deține.
Sursa foto: Pexels.com