Au mai rămas puțin peste două luni din 2022, însă în fotbal există multe competiții foarte interesante care se vor disputa până spre final de an. De altfel, încheierea anului nu coincide cu finalul de sezon fotbalistic, toate competițiile urmând să continue și în 2023.
UEFA Conference League
Pentru români, încă există interes direct și în cupele europene, căci există două formații din țara noastră care joacă în UEFA Europa Conference League, a treia competiție de acest tip din punct de vedere valoric, după UEFA Champions League și UEFA Europa League. FCSB și CFR Cluj vor avea programate meciuri la final de octombrie și început de noiembrie.
UEFA Champions League și Europa League
Dincolo de acestă prezență românească în competițiile europene, ne putem bucura de fotbal de calitate urmărind meciurile echipelor de top. Liga Campionilor și Europa League programează numeroase meciuri în perioada următoare, cu o mare varietate de opțiuni pentru pasionații de pariuri sportive. Scoruri live se pot urmări online, precum și pe platformele de pariuri live puse la dispoziție de operatori – pe website-uri sau prin aplicații mobile. Partidele din cupele europene iau însă pauză începând din noiembrie și până în luna februarie, când începe „primăvara europeană” în fotbalul la nivel de spectacol.
Cele mai citite articole
Cupa României
O altă competiție de urmărit în perioada imediat următoare este Cupa României. Aceasta este o competiție care se desfășoară în paralel cu campionatul românesc. Partea cea mai frumoasă este că inclusiv echipele din ligile inferioare se pot mobiliza pentru a lupta de la egal la egal cu granzii din prima ligă fotbalistică a țării. Adesea apar surprize, echipe mai puțin consacrate ajung să elimine formații favorite în Cupa României. Meciurile din grupe (un nou format începând din acest sezon) se desfășoară în 3 etape. Prima etapă se joacă între 18 și 20 octombrie, a doua între 8 și 10 noiembrie și a treia între 6 și 8 decembrie.
Liga 1
În ceea ce privește Liga 1, meciurile se vor juca până la jumătatea lunii decembrie 2022, când este programată etapa cu numărul 21 (mai exact, în jur de 16 – 18 decembrie). Ulterior, a 22-a etapă va începe abia pe 20 – 21 ianuarie 2023. Interesant este că Federația Română de Fotbal a stabilit desfășurarea campionatului intern de fotbal inclusiv pe durata jocurilor de la Campionatul Mondial de Fotbal, programat în Qatar, între 21 noiembrie și 18 decembrie 2022. Motivul: niciun jucător din Liga 1 nu era în calcul să evolueze cu reprezentativa națională a țării sale la această competiție.
Campionatele internaționale mari vor intra în pauză
În schimb, în marile campionate din Europa, vor exista pauze în perioada noiembrie – decembrie. În Bundesliga, jocurile fac pauză aproximativ 2 luni, în timp ce în La Liga se joacă până în prima săptămână din noiembrie, apoi meciurile sunt programate din nou chiar de la finalul lunii decembrie. Spre exemplu, pe 31 decembrie, FC Barcelona joacă pe Camp Nou în compania celor de la Espanyol. Și în Premier League, și în Serie A, se joacă până la jumătatea lunii noiembrie, apoi jocurile se reiau după Crăciun, respectiv în prima săptămână din anul 2023.