Dintre toate băuturile alcoolice ale lumii, există câteva care pot reprezenta o adevărată provocare chiar și pentru cei mai împătimiți pasionați. Unele băuturi au concentrația de alcool care poate ajunge și la 96%. Astăzi vom dezbate acest subiect și îți vom spune care sunt cele mai țări băuturi spirtoase, dar și sortimentele de bere și vin care s-au integrat în această categorie.
Cum definim o băutură tare?
Cele mai cunoscute băuturi tari sunt bitterul, votcă și romul, însă dintre acestea doar anumite sortimente se înscriu în categorie alături de alte băuturi, cum ar fi absintul. Tăria alcoolică, măsurată în procente, este menționată întotdeauna pe eticheta, iar în cazul celor mai țări băuturi din lume procentajul variază între 75% și 96%.
Chiar dacă, de regulă, sunt slab alcoolizate, berea și vinul au propriile sortimente care fac parte din lista băuturilor tari.
Cele mai tari băuturi din lume
În această listă vei regăsi cele mai tari băuturi pe plan mondial.
Estonia Sprit
Estonienii preferă băuturile spirtoase, că mulți alții de altfel. Estonia Spirt este produs de o distilerie din Rakveres și a intrat în Cartea Recordurilor drept cea mai tare băutură alcoolică din lume, în anul 1938, iar la momentul respectiv avea o concentrație alcoolică de 98%.
Bruichladdich X4
Bruichladdich X4 este un whisky distilat de patru ori, așa cum se proceda cu mulți ani în urmă. De regulă, whisky-ul este dublu sau triplu distilat. Bruichladdich X4 are o concentrație alcoolică de 92%.
Absinth
Absinth este o băutură foarte tare, preparată din pelin, anason și fenicul, de culoare verde. Acesta are o istorie veche și controversată, fiind foarte populară printre artiștii secolelor XIX-XX lea, din Franța. Absinuth-ul are o concentrație alcoolică de 75%.
Cele mai tari vinuri din lume
Printre gama de de vinuri tari din lume se regăsesc și câteva nume celebre, precum Zinfandel, Shiraz și Porto. Însă lista continuă cu alte nume celebre, precum:
- Porto – are o concentrație alcoolică de 20% și este originar din Portugalia.
- Marsala – are o concentrație alcoolică de 20% și este originară din Sicilia
- Banyuls – are o concentrație alcoolică de 20% și este originar din Franța.
- Vermut și alte vinuri aromatizate au o concentrație alcoolică de 20%.
- Sherry – are o concentrație alcoolică cuprinsă între 15 și 20% și este originar din Spania.
- Shiraz – are o concentrație alcoolică de 15,5% și este originar din Australia.
- Zinfandel – are o concentrație alcoolică de 16% și este originar din California.
Cele mai tari beri din lume
Da, există și beri cu concentrația alcoolică ridicată, iar exemplele sunt următoarele:
- Brewmeister Snake Venom este cea mai tare bere din lume, are o aromă dulce, de nucă și note fructate și este originară din Scoția. Concentrația alcoolică este de 67,5%.
- Koelschip Start The Future este bere olandează cu note fructate și florale. Concentrația alcoolică este de 60%.
- The End of History este o bere scumpă Scoțiană cu arome de boabe de ienupăr și urzică. The End of History este servită într-un mod aparte, într-o veverița împăiată. Concentrația alcoolică este 55%.
Sfatul nostru este să pășești în lumea băuturilor țări pornind de la vin pentru că este cel mai ușor de băut. Majoritatea băuturilor prezentate aici le găsești pe Alcool Discount de unde le poți comanda.