Copiii sunt invitați să descopere ARTA în Palatul Pinacotecii din București, la Art Safari Kids (PUBLICITATE)

de WTA.ro

Art Safari Kids, programul educațional al Pavilionului de Artă București — Art Safari, invită copiii să se bucure de artă pe înțelesul lor și să-i descopere pe marii pictori români. În perioada 15-24 mai, micii artiști cu vârste între 3 și 12 ani vor avea șansa să admire creația marilor pictori români Gheorghe Petrașcu și Sabin Bălașa, să se bucure de instalații de artă interactive și să-și dezvolte creativitatea în cadrul a numeroase ateliere. Cea de-a 7-a ediție Art Safari, eveniment aflat sub patronajul Primăriei Municipiului București are loc în Palatul Pinacotecii din centrul istoric al Capitalei.

Art Safari Kids cuprinde ateliere zilnice de creație pentru toată
familia,
ateliere de pictură dedicate pictorilor
români, ateliere de bandă desenată cu supereroi,
ilustrație
în acuarelă, modelaj în lut, pictură pe sticlă, colaj, ceramică, toate
activitățile fiind
adaptate
în funcție de vârsta copiilor. Pe lângă atelierele de creație, copiii vor
beneficia și de
tururi ghidate gratuite în cadrul Art
Safari, pe un traseu redesenat pentru ei.
Art Safari Kids este o componentă vitală în cadrul Art
Safari București – creștem aici viitoare generații iubitoare de artă. Ne
bucurăm că reușim să le captăm atenția – de la an la an, micii vizitatori care
ne trec pragul sunt tot mai mulți, iar Pavilionul de artă București, eveniment
susținut de Primăria Municipiului București, a oferit tururi ghidate unui număr
de peste 7.000 de copii” –
Ioana Ciocan, Director General al Pavilionului
de Artă București – Art Safari.

10 zile pline de artă în centrul istoric
al Capitalei

Palatul Pinacotecii, în care va avea loc
Art Safari, este o clădire emblematică pentru strada Lipscani, care a fost
construit între anii 1882-1889. Colecția Pinacotecii Bucureștiului însumează peste
2500 de lucrări de pictură românească, 402 lucrări de sculptură și peste 2000
de lucrări de grafică.

Anul
acesta, Art Safari București va oferi în premieră națională o expoziție
Guerrilla Girls (SUA), grup celebru a cărui artă a făcut înconjurul lumii.
Printre noutăți se numără și o expoziție dedicată lui Sabin Bălașa, pictor
contemporan celebru în anii ’80-’90, care a fascinat audiența cu nuanțele de albastru și
personajele de basm. Pavilionul Muzeal invită publicul să redescopere opera lui
Gheorghe Petrașcu, unul dintre cei mai importanți maeștri ai artei românești de
început de secol XX, iar Pavilionul Central va fi dedicat Școlii de la
București – artei contemporane din Capitală, începând cu anii ’90.

Cele mai citite articole

Biletele
la Art Safari Kids pot fi achiziționate pe tickets.artsafari.ro.

Despre Art Safari București

Pavilionul de Artă București – Art
Safari se desfășoară sub patronajul
Primăriei Municipiului București și CNR UNESCO și este un eveniment cultural
unic în România ca structură, concept și amploare. Pavilionul Muzeal, cu
lucrările de Tezaur ale maeștrilor artei românești, Pavilionul Central, cu
lucrări ale mișcării artistice contemporane, Pavilionul Internațional și programul
educațional Art Safari Kids formează conceptul unic al Pavilionului. Art Safari
a înregistrat 165.000 de vizitatori în primele șase ediții. Mai multe detalii: www.artsafari.ro

Contact presă:

Cristina
Lica, Communication Manager, 0740051749, cristina.lica@clsmedia.ro

Camelia Lăzurean, Communication
Manager, 0723229394, camelia@advisecoms.ro

Cele mai citite articole

Te-ar putea interesa