Cum să ai o casă elegantă cu un buget mic

de WTA.ro

Cum să ai o casă elegantă cu un buget mic

Detaliile pot face diferența, iar acest lucru este valabil și când vine vorba despre designul casei tale. Poate ai admirat, adesea, locuințele vedetelor și ți-ai dorit să ai și tu un interior la fel de elegant, de aerisit și plăcut privirii, dar te-ai gândit că nu ai un buget suficient de mare să faci schimbările necesare. Însă, atunci când îți dorești ceva, poți obține chiar dacă fondurile financiare nu îți permit să investești foarte mult. Ce contează cu adevărat este să ai imaginație și să ții cont de câteva trucuri de design care te pot ajuta să îți transformi complet locuința.

Culorile

Alegerea culorii pentru o încăpere este, poate, una dintre cele mai dificile decizii pe care trebuie să le iei când decorezi casa. Însă, dacă urmărești să ai o casă elegantă, sunt câteva nuanțe care vor aduce, în locuința ta, acel „glamour“ la care visezi. Fie că alegi culori îndrăznețe și dramatice, fie că optezi pentru cele mai subtile, important este să faci asocierile potrivite. Albul este întotdeauna o alegere bună, când îți dorești eleganță. Folosește-l pentru pereți și adaugă un strop de culoare prin accesorii: draperii, perdele, cuverturi, covoare.

Poți obține un aspect elegant într-o cameră dacă alegi să păstrezi designul simplu. De pildă, optează pentru un covor monocrom. O astfel de alegere oferă posibilitatea unei încadrări mai ușoare a covorului în orice spațiu.

Secretul unei case cu aspect elegant este o paletă neutră. Așadar, alege culori neutre pentru articolele a căror actualizare costă mult, precum pardoselile și mobilierul. Apoi, poți adăuga culori îndrăznețe pentru a completa designul.

Cele mai citite articole

Lumina

Lumina este un alt aspect de care e bine să profiți pentru a avea o casă elegantă. În cazul în care arhitectura casei permite, profită de lumina naturală. Alege perdele în nuanțe deschise, pentru a lăsa razele soarelui să pătrundă în locuință pe tot parcursul zilei. În caz contrar, asigură-te că înlocuiești corpurile de iluminat. Este una dintre cele mai simple modalități prin care poți aduce o schimbare într-o cameră. Pentru a nu depăși bugetul pe care ți l-ai propus, poți vizita magazinele de antichități sau poți urmări reducerile sezoniere, astfel încât să găsești corpurile de iluminat perfecte pentru a completa designul unei camere.

Accesoriile

Și accesoriile joacă un rol important în decorarea și personalizarea unei case. Oglinzile – la care poți adăuga rame aurite, tablourile – pe care le poți amplasa în orice colț al casei și plantele decorative – care vor aduce natura mai aproape de tine sunt doar câteva dintre accesoriile pe care le poți folosi pentru a schimba aspectul unei încăperi. În plus, acestea conferă personalitate casei și, pe lângă înfrumusețarea designului, vin și cu alte beneficii. De pildă, oglinzile contribuie la crearea unui spațiu mai mare și mai luminos, iar plantele verzi ajută la filtrarea aerului. Caută printre suvenirele din vacanțele preferate toate acele obiecte pe care le poți folosi pentru a-ți crea propriul stil de decorare a casei.

Amenajarea unei case nu este o acțiune pe care să o faci peste noapte, de aceea este important să îți conturezi un plan de decorare și să stabilești încă de la început ce îți dorești să obții. Profită de atuurile arhitecturale ale locuinței și ține cont de lumina, culorile și accesoriile folosite, pentru ca, în cele din urmă, să obții locuința mult visată.

Sursă foto: New Africa/ Shutterstock

Cele mai citite articole

Te-ar putea interesa