Marea sărbătoare a Paștelui este însoțită de o masă bogată, care reunește toți membrii familiei și cuprinde preparate tradiționale, dar și licori deosebite. Este important să știi cum să alegi cele mai bune băuturi de Paște, ca să celebrezi cum se cuvine acest moment plin de smerenie și recunoștință.
Alături de ouă roșii, miel, pască și cozonac, vinul este nelipsit de pe masa de Paște. Vinul simbolizează sângele Mântuitorului, este licoarea de împărtășanie, așa că trebuie să alegi cu grijă soiurile pe care le oferi oaspeților.
Inspiră-te din topul vinurilor românești pe Go-Mio și optează pentru cele mai bune vinuri pe care să le pui pe masă, alături de celelalte băuturi tradiționale.
Iată câteva sugestii ca să alegi exact ce trebuie pentru reuniunea de familie cu ocazia sărbătorilor pascale:
Vinuri pentru aperitiv
Atunci când toți ai casei sosesc de la biserică și se așează în jurul mesei de Paște, ei ciocnesc ouă roșii, gustă din aperitivele tradiționale: brânză telemea, urdă, caș roșii, ceapă, chifteluțe, icre. Ca să pui în valoare savoarea primăvăratică a preparatelor, acestea trebuie să fie acompaniate de vinuri tinere, proaspete.
Este adevărat că vinul roșu este tradițional la masa de Paște, dar pentru începutul mesei se recomandă un pahar de Crâmpoșie de Drăgășani, Chardonnay, Pinot Gris sau Sauvignon Blanc de Dealu Mare.
Vinuri pentru preparate din carne de miel
Este o adevărată artă să pregătești carnea de miel, ca să servești pe masa de Paște friptură la cuptor, drob îmbogățit cu verdețuri și alte specialități de primăvară. Pentru că sunt preparate grele, cu textură plină și gust bogat, ele trebuie să fie însoțite de vinuri roșii seci sau demiseci, eventual de vinuri rose pentru cei care nu preferă sortimentele puternic alcoolizate.
Cele mai citite articole
Alege Fetească Neagră, Shiraz, Merlot din podgoriile oltenești sau Cabernet Sauvignon de la Ceptura. Îți vei bucura oaspeții cu vinuri nobile, care au o gamă largă de gusturi, de la aromele de fructe de pădure la cele taninoase, corpolente, care dau o savoare deosebită preparatelor de pe masa de Paște.
Printre rose-urile recomandate lângă preparatele de miel se numără specialitățile de Dealu Mare, Jidvei sau Sâmburești.
Vinuri pentru desert
La tradiționalele deserturi de Paște, cozonacul și pasca, se potrivesc vinuri albe dulci, precum un Muscat Ottonel, Pinot Gris ori Neuburger de Mureș sau un Chardonnay de Mehedinți.
O tămâioasă românească aurită de soarele dobrogean sau un pelin de mai, cu gustul său inconfundabil de plante macerate reprezintă alte opțiuni bahice recomandate pentru dulciurile de pe masa de Paște.
Alte băuturi pentru masa de Paște
Alături de vinuri roșii, rose și albe, la masa de Paște se obișnuiește să se servească o tărie parfumată la aperitiv, ca să dezlege limbile mesenilor și să stârnească pofta de mâncare și un digestiv aromat la finalul ospățului, ca să domolească trupul și să aline spiritul.
Fiind vorba despre o sărbătoare tradițională, sunt preferate la început țuica sau palinca, iar la sfârșitul mesei se servesc băuturi digestive, precum brandy, bitter sau lichior de anason.
Alege vinuri nobile și soiuri tradiționale pentru masa de Paște, ca să celebrezi cu stil și generozitate acest moment atât de important, când te întâlnești cu cei dragi, la marea sărbătoare creștină.