Aparițiile publice, indiferent de zona în care activezi și chiar dacă nu ești persoană publică, au importanță mai mare decât avem tendința să îi acordăm. Mai ales când trebuie să prezinți un discurs, să faci networking sau, pur și simplu, ești la o petrecere cu un dress code concret, există câteva amănunte de care e bine să ții cont. De importanță majoră este genul evenimentului la care asiști. În funcție de asta, este bine să îți faci temele. Se apropie și deschiderea sezonului de nunți, evenimente care au o etichetă aparte și care nu trebuie confundate cu evenimentele de business (unul este relaxat, celălalt vine cu direcția profesionistă). Iată detaliile care te vor diferenția.
Accesorii
Eleganța dată de accesorii este, uneori, neglijată, tocmai pentru că nu i se conștientizează importanța. Un simplu colier sau o bijuterie mai mare (statement) poate fi suficientă pentru a crea un outfit potrivit ocaziei. Necesitatea de a epata nu este mereu justificată, deoarece accesoriile prețioase sunt ușor de remarcat și contează extrem de mult și bunul-gust cu care au fost alese.
Domnii se pot baza pe lanturi pentru barbati, alăturate unei cămăși descheiate doar la un nasture și cu butoni asortați. Piesele simple de accesorizare sunt cele care conturează chiar și cele mai sobre ținute, deci nu uita nici de ceas sau de acul de cravată preferat.
Ținută
Când discutăm despre ținută, vorbim atât despre îmbrăcămintea propriu-zisă, cât și despre postură, comportament și felul în care evidențiem carisma.
O ținută elegantă, demnă și potrivită evenimentului la care ne aflăm va fi întotdeauna remarcată.
Evident că, în cazul în care evenimentul are un dress-code, acesta trebuie respectat cu strictețe, iar când acest lucru nu este precizat, important este să avem grijă la semnificația culorilor. Echilibrul în această direcție este, de asemenea, important: nici prea mult, nici prea puțin, când vine vorba de ținută (sau, mai bine zis, de postura corpului) conferă un comportament natural. Nu uita că ținuta exprimă la fel de mult ca un discurs complet și prioritar este să te simți bine în propria piele.
Discurs
Partea de comunicare la evenimentele cu public sau la cele care includ petreceri este condiționată în funcție de tipologia fiecărui eveniment în parte. În cazul în care discutăm despre un eveniment de business, unde ești, de exemplu, chemat ca speaker, trebuie să ai grijă ca discursul tău să aibă esență, să fie captivant. Un astfel de discurs trebuie să îi facă pe oameni să simtă că nu își pierd timpul. Nu uita să observi cum reacționează publicul la glume sau la exprimările în termeni tehnici și să te adaptezi.
Dacă ești la un eveniment privat, de regulă, fericit, cum ar fi o petrecere, discursul se transformă în comunicare interpersonală. Dialogul trebuie gestionat în funcție de nivelul muzicii din momentul la care se desfășoară conversația. Nu o să vrei să vorbești foarte tare în timpul dansului mirilor, așa că adaptarea la astfel de situații este cea care conturează succesul. Temele abordate ar trebui să fie ușoare, relaxate și legate de business doar dacă se desfășoară pe un ton scăzut și nu pe o perioadă foarte lungă.
Atenția
Atenția este un capitol separat în domeniul comunicării și este direcționată atât către persoanele cu care vorbești, cât și către orice alte elemente care ar putea să perturbe evenimentul în sine. O atenție sporită la detalii te-ar putea ajuta să eviți anumite situații inconfortabile și să demonstrezi că ești cu adevărat interesat de subiectul dezbătut. Implicarea în anumite situații unde știi că poți ajuta s-ar putea să conteze foarte mult pentru organizatori.
Importantă este și atenția la public și la interlocutori. Atunci când ai reușit să dai un răspuns documentat, având în vedere subiectul care se discută, înseamnă că ai fost pe fază și interlocutorii vor aprecia atenția pe care le-ai acordat-o.
Pe final, nu uita să te simți bine cu tine și cu felul în care comunici și te afișezi. Dacă simți nesiguranță, documentează-te despre câteva sfaturi de etichetă și comunicare. Ține cont de faptul că, de multe ori, oamenii își amintesc de deschiderea și de lejeritatea ta și o manifestă, la rândul lor (de regulă, exact când ai cea mai mare nevoie).
Sursa Foto: Pixabay