Cum să-ți optimizezi fluxul de numerar pentru a evita problemele de lichiditate

de WTA.ro

Problemele de lichiditate pot duce la stagnarea unui business, iar soluționarea lor poate fi dificilă, de multe ori fiind nevoie să apelezi la un credit. Pentru a evita astfel de consecințe, indiferent de nivelul la care se află businessul tău, este important să fii proactiv și să iei măsurile necesare pentru optimizarea fluxului de numerar. Iată cum poți face asta.

  1. Îmbunătățește modul de gestiune a stocurilor

În special atunci când vorbim despre stocurile de materiale finite, acestea reprezintă investiții pe care le-ai făcut la un moment dat. Ele pot afecta fluxul de numerar, deoarece capitalul firmei este utilizat înainte ca stocurile să fie vândute și să aducă venituri. Și cu cât stocurile sunt menținute mai mult timp în depozit, cu atât fluxul de numerar poate fi mai afectat deoarece nu înregistrezi niciun venit. Din contră, în această perioadă, cel mai probabil vei avea costuri cu depozitarea lor.

De aceea, pentru a-ți optimiza fluxul de numerar, caută să îmbunătățești modul în care îți gestionezi stocurile. Evită stocurile excesive prin utilizarea unui sistem de management modern care poate să identifice tendințe în vânzări și îți poate indica un nivel optim de stocuri.

  1. Realizează un buget și proiecții financiare cât mai precise

Un alt lucru pe care îl poți face pentru a evita problemele de lichiditate este să elaborezi un buget detaliat al afacerii tale, alături de estimări financiare cât mai realiste pe cel puțin următoarele 6 luni. 

În timp ce bugetul îți oferă o imagine clară asupra prezentului, identificând cheltuielile și veniturile pe care le ai, estimările financiare îți oferă o viziune clară asupra veniturilor și cheltuielilor viitoare, permițându-ți să identifici posibilele lacune în fluxul de numerar.

În ambele situații, poți să pornești de la un extras de cont pe ultimele 6 luni. Acesta te ajută să afli toate categoriile de cheltuieli și venituri pe care le ai, precum și să identifici tendințe în ceea ce privește fluxul de numerar.

  1. Redu costurile fixe

Dacă în etapa de mai sus ai reușit să identifici toate tipurile de cheltuieli necesare desfășurării activității businessului tău, în acest pas poți încerca să reduci costurile fixe ale afacerii. 

Cele mai citite articole

Pentru asta, revizuiește regulat și în detaliu toate cheltuielile fixe și identifică modalități de reducere a acestora acolo unde este posibil. Acestea ar putea include renegocierea contractelor cu furnizorii sau chiar renunțarea la cheltuieli care nu aduc o valoare adăugată reală afacerii tale.

  1. Monitorizează îndeaproape termenele de plată

Deși poate fi consumatoare de timp, această activitate te poate ajuta să-ți îmbunătățești fluxul de numerar pe termen lung. 

Atunci când vorbim despre monitorizarea termenelor de plată, ne referim atât la termenele tale de plată a facturilor, cât și la cele pe care tu le stabilești pentru facturile pe care trebuie să le încasezi. 

În primul context, asigură-te că respecți termenele de plată a facturilor pentru a evita să plătești penalizări, iar în ceea ce privește facturile încasate, pentru a încuraja plata la timp, poți oferi discounturi pentru plată promptă sau poți implementa penalități pentru întârzieri în plată.

  1. Diversifică sursele de venit

Nu în ultimul rând, pentru a evita probleme de lichiditate, explorează modalități de diversificare a veniturilor. În acest mod, reduci dependența de o singură sursă de venit, iar fluxul tău de numerar va fi îmbunătățit. 

Pentru a diversifica sursele de venit, te poți gândi la dezvoltarea unor noi produse, la oferirea unor servicii complementare sau la extinderea pe piețe noi. Totuși, este important să ai în vedere faptul că aceste soluții necesită, de cele mai multe ori, investiții generoase, așa că poți pune în aplicare mai întâi celelalte metode prezentate pentru a te asigura că poți să investești fără a te confrunta cu riscuri ulterioare de lichiditate.

În concluzie, toate măsurile prezentate în acest articol te pot ajuta să eviți problemele de lichiditate. Nu uita însă că fiecare business este diferit, iar aplicarea metodelor prezentate aici trebuie să țină cont de nevoile afacerii tale și de obiectivele pe care ți le-ai propus.

Sursă foto: Shutterstock

Cele mai citite articole

Te-ar putea interesa